Eşti aici

Blogul lui Ioan

10 lucruri de știut la prima spovedanie

Spovedania este esenţială pentru orice creştin, botezat în numele Preasfintei Treimi. Prin Botez omul primeşte un veşmânt de lumină necreată, un înger păzitor şi un loc în rai, şi mai ales este înfiat de Dumnezeu, devine cetăţean al cerului şi casnic al lui Dumnezeu, fiu al lui Dumnezeu după har.

Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste

De fiecare dată când suntem prezenţi la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, după citirea Evangheliei, ectenia întreită şi Imnul heruvic, urmate de Intrarea cea Mare cu Cinstitele Daruri, urmează o parte liturgică de mare însemnătate pentru întreaga iconomie a slujbei. Este vorba despre Ectenia şi Rugăciunea punerii înainte, ectenia cererilor, Imnul iubirii dumnezeieşti şi Crezul sau Simbolul de Credinţă.

Sfinţii Ierarhi Atanasie şi Chiril, campioni ai ortodoxiei

Sfinţii Atanasie şi Chiril, ierarhi ai Alexandriei sunt cei mai aleşi apărători ai dreptei credinţe în faţa deviaţiilor ideatice şi a ereziilor raţionaliste care s-au ivit în istoria Bisericii. Apărarea dreptei credinţe este nu numai o chestiune de principiu, ci o chestiune de viaţă şi de moarte, adeăvrul credinţei ducând la nemurire împreună cu Hristos, iar credinţa falsă ducând la moarte. Ei sunt astfel modele teologice de urmat, stâlpi puternici ai ortodoxiei şi lumini ale Împărăţiei lui Dumnezeu pentru cei ce se roagă lor.

Cuvintele morţii: „este fetiţă!”

Numărul femeilor ucise din cauza genului lor este similar – 191 de milioane de oameni – cu numărul tuturor oamenilor ucişi în războaie sau conflicte armate în secolul 20.

Casa de amanet a viitorului

Dacă te plimbi pe stradă printr-un oraş din România, pe lângă tonetele cenuşii care au devenit un brand de ţară, dincolo de verticalitatea obscură a blocurilor comuniste sau de imprevizibilul aventuros al gropilor din caldarâm, poţi decela o amprentă spirituală a neamului, cu toate valorile, prejudecăţile sau virtuţile lui.

Dacă un om ar veni în România după 20 de ani, ar observa că fomele de relief urban nu s-au schimbat fundamental, însă s-au cosmetizat grăbit, s-au pus paravane peste suferinţa de decenii, au apărut firmele luminoase care ascund sărăcia şi inegalitatea.

Sărbătoarea îmbrăţişării omului cu Dumnezeu

Sărbătoarea Îmtâmpinării Domnului este de o deosebită importanţă pentru conturarea unei teologii a timpului hristologic în Biserică. Arheologia acestei sărbători poate fi datată încă din veacul al patrulea după Hristos, în scrierea pelerinei Egeria[1].

Complexul fiului risipitor

Prima oară când am părăsit ţara aveam 16 ani şi mergeam spre Franţa, via Ungaria. Când am văzut stepele nesfârşite ale Panoniei, imediat după controlul vizelor, am început cu lacrimi în ochi să recit în minte Luceafărul. Ţara mea mi-a părut atunci – şi nu numai - nu numai un teritoriu, ci o inimă imensă care bate în ritmul vieţii lui Dumnezeu. Mii de imagini se amestecau în mintea mea – istorie, religie, cultură, peisaje, oameni, cuvinte, literatură, biserici. Atunci am realizat că nu poţi valoriza ceva sau pe cineva decât atunci când eşti aproape să-l pierzi.

Creştinii şi dragostea la prima vedere

În Statele Unite, şi mai nou şi pe la noi, în acestă lună se instaurează o adevărată isterie a iubirii artificial împărătşite, cu ocazia zilei de Valentine`s Day. Declaraţii de dragoste, căsătorii în direct sau mai absurd pentru o zi, inimi uriaşe din materiale ieftine, jucării de puf sau de pluş care se chinuie să simbolizeze iubirea, gesturi tandre, bomboane zaharisite, mărturisiri lacrimogene, flori de plastic, ce mai, un adevărat arsenal funerar pus în slujba celui mai nobil sentiment al umanităţii.

False înţelesuri ale postului

Postul nu mai este de mult doar o perioadă eclesială integrată în ritmul liturgic al ortodoxiei. A devenit de mult un eveniment social, cu neputinţă de ignorat şi care suscită multe întrebări şi răspunsuri.

Instanţa cuvintelor din noi

În viaţa noastră de zi cu zi, devenim pe măsură ce creştem fiinţe ale limbajului, excrescenţe ale cuvântului interior, gândit, trăit şi rostit. Vorbirea devine aşadar un mijloc fundamental de exprimare a fiinţei, care ne defineşte de către cei din jur, de noi înşine şi de Dumnezeu. Există aşadat o unicitate a cuvântului în noi, şi aceasta pentru că – teologia ne-a descoperit – Cuvântul nu e o vorbă, un lucru, ci o Persoană veşnică, Fiului etern al lui Dumnezeu, prezent în lumea creată de El ca Sămânţă a înveşnicirii persoanelor înţelegătoare şi vorbitoare de Cuvânt.

Pagini