Lumina răstignită

De vedete am auzit. Copiii, tinerii, chiar și bătrânii sunt înnebuniți de „staruri“, adică acele persoane frumoase de la televizor care vorbesc la nesfârșit în vreo telenovelă siropoasă, își arată trupul pe la evenimete mondene, își dau cu părerea despre orice, de obicei stupid.

Dumnezeu este infinit, atotputernic și atotprezent, veșnic în iubirea Lui, întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. El a creat lumea din nimic pentru iubirea cu care ne-a iubit mai înainte de întemeierea veacurilor. Și mai mult decât atât: El a trimis pe Fiul Său cel veșnic și Unul Născut pentru a muri și a învia pentru noi, și pentru a ne ridica în slava Lui nemuritoare, pentru veșncie.

Unul dintre simptomele fundamentale ale vieții post-moderne este automatizarea ființei umane.

Într-una din seri, mă aflam acasă, într-o hărmăială de nedescris cauzată de copiii mei care descoperiseră un nou joc de urlat și schimbam un pampers. Și în timpul acestei operații migăloase, mi-a trecut prin gând, nu cumva pentru un preot este un sacrilegiu să schimbi scutece la copii, să te murdărești pe mâini și sub unghii, tu, care binecuvintezi Cinstitele Daruri, care îți pui mâinile peste cei bolnavi: „Pe bolnavi mâinile veți pune și bine le va fi“ (Marcu 16, 18).

Sfințenia este printre noi. Nu este greu de găsit. De la zîmbetul unui copil pînă la privirea înțeleaptă a unui bătrîn, e mereu printre noi, cu neputință de inventariat, de localizat sau de pus în vitrină. Numai o de am avea ochi să o vedem. Căci sfințenia nu poate fi văzută decît de un ochi curat și sfînt. Și mai este ceva. Sfințenia nu e ostentativă, nu cere să fie observată, cinstită, aclamată. E acolo. Și e respirația lui Dumnezeu în oameni.

Troparele care alcătuiesc cele două canoane de cântări de la Utrenie închinate Sfintei Cuvioase Parascheva analizează doxologic viaţa celei ale cărei moaşte se află în Catedrala mitropolitană din Iaşi, insistând asupra virtuţilor ei, dar şi stăruind în rugăciune către Cuvioasa pentru mângâierea credincioşilor. Aşa încât aceste tropare sunt deopotrivă tratate de teologie aghiologică şi rugăciuni de cerere, de mulţumire şi de cinstire a sfintei.

Nu știu alții cum sunt, dar eu am impresia că vine sfârșitul lumii. Criza economică globală se accentuează pe zi ce trece, hotărârile disperate ale guvernanților împing tot mai departe limita absurdului, noianul de suferință din lume devine din ce în ce mai vizibil și dureros, valorile adevărate pier, lumea e din ce în ce mai obsedată de trup, de plăcere și de vanitate, aproape nimeni nu mai citește, în schimb tabloidele tv și canalele de scandal ieftin sunt savurate in corpore, lumea e dezorientată, vocală, panicată...

Deseori m-am întrebat care este direcția cea bună de urmat în sociatate a unui creștin. Și aici mă refer la orientarea politică, nu ca înregimentare într-un partid, ci ca mentalitate și capacitate de receptare a ceea ce ni se întâmplă fără voia noastră și de acțiune civică, atunci când e nevoie.

S-a încheiat sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Mulțime mare de credincioși, strânși din toate părțile țării și din străinătate, s-a strâns la picioarele Sfintei pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru darurile primite prin rugăciunile ei.

Teologul care va aprofunda definitiv și sintetic teologia timpului unit cu eternitatea este Sf. Maxim Mărturisitorul (†662). Viziunea sa tipologică și mistagogică îmbrățișează deopotrivă toate curentele teologice ale epocii patristice completându-le și concentrându-le.