Lumina răstignită

Am o şandrama acasă plină cu tot felul de chestii, de la lucruri necesare dar de care nu mai ştiu de ani, până la nimicuri absolut inutile, resturi de pe la reparaţii, roţi vechi, pănărămi ciudate, vechi electronice din epoca ICMC si Kentastis (ken`t touch this), cuie ruginite etc.

În insectarul durerilor noastre de fiecare zi, un gândac care ne invadează casa minţii şi este greu de stârpit este clişeul, adică acea realitate distorsionată, redusă la absurd, care cataloghează umanitatea din noi şi din jurul nostru. Clişeul este izvorul prejudecăţii şi al imbecilităţii de fiecare zi, şi deşi pare inofensiv, este unul dintre purtătorii de moarte din lume, un agent zelos al răutăţii perpetuate şi progresive geometric din viaţa noastră.

Spuneam deunăzi că secularizarea de tip occidental în care am intrat întreaga planetă, fără să ne dăm seama, e o întoarcere la lumea dinainte de Hristos. Adicătelea, lumea post-creştină este de fapt o lume pre-creştină, cu toate păcatele şi iluziile ei.

Este cert, trăim în era informatică. Comunicăm haotic şi enorm prin toţi porii, prin zeci de device-uri, cu oameni pe care nu-i cunoaştem, trăim într-un cerc de prieteni pe care nu-i vom întâlni niciodată, ne vorbim pe Skype, dăm mesaje pe Facebook, punem poze pe Instagram etc. etc.
Mulţi gânditori au remarcat felul în care, în mod proporţional, uşurinţa comunicării implică superficialitatea ei, lipsa ei de simţire, sau standardizarea prin icon-uri impersonale sau reductive a senzaţiior şi trăirilor umane.

Oamenii caută fericirea, viața veșnică, lumina cea pururea fiitoare, iubirea Mirelui ceresc, unirea cu Dumnezeu, privirea cetelor de sfinți, corurile miriadelor de îngeri, Liturghia eternă a Mielului lui Dumnezeu. Năucitor.

E multă agitaţie înainte de Crăciun. Toţi oamenii aglomerează magazinele, străzile, pieţele, cu gândul motivat, aproape isteric, de a pune cât mai multe pe masa şi sub bradul de Crăciun. Iluzia e evidentă. Super-marketurile se închid doar pentru două zile, aşa că rezervele de hrană nu prea au sens. Ceea ce justifică ascuns tot iureşul consumist de sărbători este durerea şi dorinţa ca sărbătoarea să nu treacă oricum, să fie plină de bunătăţi, un festin pe cinste, în care lipsurile unui an întreg să fie date uitării.

Sărbătoarea Bunei Vestiri este „începutul mântuirii noastre” aşa cum cântă imnele Bisericii. Este momentul suprem de împlinire a planului lui Dumnezeu şi începătoria unirii lui Dumnezeu cu oamenii.

Denia din Sfânta şi Marea Joi, săvârşită Miercuri seara, vorbeşte despre instituirea Sfintei Taine a Euharistiei, despre spălarea picioarelor şi de actul trădării lui Iuda. Sunt evenimente care marchează istoria şi veşnicia deopotrivă, pentru totdeauna. Dumnezeul cerurilor, răpus de iubire, ajunge atât de aproape de oameni, încât este călcat în picioare de cei care au iadul drept acoperământ.