Punerea în mormânt

Revoluţia Părintelui Justin

A plecat la Domnul Părintele Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. Ultimul poate din generaţia marilor duhovnici sfinţiţi cu sânge martiric prin temniţele comuniste şi prin rugăciune de multe decenii spre slava lui Dumnezeu.

Pacient: Occidentul. Diagnostic: cancer cu metastaze

Există astăzi în societatea occidentală şi implicit românească, anesteziată masiv de telenovele ideatice, un soi de somnolenţă morală, în care omul simplu cade încet şi ireversibil. Ameţit de drumurile isterice zilnice prin care trece, atrofiat la suflet în zarva de la serviciu şi din trafic, presat permanent de media să îşi falsifice sentimentele în faţa pixelilor, omul începe să-şi piardă cârma mentală, intră în derivă morală şi devine un simplu instrument al pierzării.

Spirtul naţional

Dacă ai ieşit dintr-un oraş mare din România, oricare ar fi el, numai să fie din zonă de câmpie dar nu numai, mai mergi ceva kilometri prin zone aşa zis rezidenţiale, cu drumuri îndoielnice, cu fose multe în curţi şi cu vile multicolore răsărite ca ciupercile după ploaie pentru noii îmbogăţiţi ai tranziţiei. Asta îţi dă un sentiment benefic, de siguranţă în dezvoltarea românilor. Pe măsură însă ce te îndepărtezi de oraş, intri în sate sărăcăcioase, pline de noroaie şi de durere, cu un orologiu interior stat în loc de multe sute de ani.

Două cutremure cu epicentrul în rai

Biserica lui Hristos a hotărât să-i pună împreună în aceeaşi sărbătoare pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, verhovnicii Apostolilor lui Hristos şi misionarii Evangheliei lui Dumnezeu.

Sunt două persoane total diferite, care însă îşi plinesc vocaţiile spre slava lui Dumnezeu.

Scufundarea în provizorat

Una dintre calităţile fundamentale ale lui Dumnezeu este statornicia. Gândirea Lui e infinită şi veşnică, cuprinzând în extensia ei nemărginită toate scenariile libertăţii creaturale şi atot-ştiind totul în toate. Această dimensiune a fost numită de antici impasibilitate, adică neputinţa de a suferi o acţiune exterioară.

Fericirile – Decalogul iubirii răstignite

Fericirile sunt cele nouă proclamaţii ale Mântuitorului din cuprinsul Predicii de pe munte care instituie o nouă viziune asupra istoriei. Ele au fost rostite în Galileea, unei mari mulţimi de oameni şi sunt de fapt o replică veşnică, venită de la Însuşi Fiul lui Dumnezeu, a Decalogului Legii Vechi. El sunt expuse de Sfântul Evanghelist Matei (cap. 5) şi mai sumar de către Sfântul Luca.

Puterea femeii

Învierea Mântuitorului Hristos este evenimentul care a zguduit din temelii întreaga istorie a umanităţii, afectând cu har nu numai viitorul lumii ci şi trecutul ei, orientându-le către cer şi dăruindu-le sens veşnic.

Toate cele petrecute în Vechiul Testament au acum o inteligibilitate nouă, fascinantă şi mântuitoare, toate durerile şi bucuriile lumii vechi au fost părţi dintr-o simfonie a iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, toată înţelepciunea pământului, aparent diversă şi dispersă, avea un scop, acela de a vesti întruparea lui Dumnezeu.

Despre iubire şi desfrânare

Păcatul împreunării haotice, fără făgăduinţă şi fără binecuvântare, este fără umbră de îndoială cel mai prezent în lumea de azi şi suma sintetică a tuturor păcatelor. De fapt, el a acaparat însăşi noţiunea de păcat: „Părinte, am păcătuit”.

Sărmanii purtători de sutană

Preoţii şi călugării ortoodcşi poartă reverendă, un fel de veşmânt mare, până în pământ, negru, care mătură propriu-zis pământul. Ea mai este numită sutană şi este semnul distinctiv al osebirii, afierosirii către Dumnezeu. Trebuie să spunem că veşmintele lungi până la pământ au fost o permanenţă în lumea antică, fiind purtate mai ales de popoarele răsăritului mediteranean. Pentru o mai bună documentare, a se consulta o istorie a vestimentaţiei umane.

Somnul pruncilor

Una dintre certitudinile teologice ale istoriei este aceea a faptului că pruncii pot vedea pe Dumnezeu. Lumea lor diafană şi curată permite străfulgerărilor de lumină din împărăţia spirituală. Ochii lor interiori sunt încă destul de puternici pentru a percepe fulgerele raiului, iar capacitatea lor cognitivă este adânc înfiptă în limbajul adamic, care trece prin inimă şi dă sens şi nume întregului univers.

Pagini