Care este noua capitală a lumii?

Forţat de ploaia torenţială de afară să rămân indoors, să facem niţică geo-strategie spirituală. Oare care este capitala lumii? Unde se însumează, se cheamă şi se nutresc valorile umanităţii? De unde va pleca şi unde priveşte Dumnezeu atunci când va judeca neamul omenesc?
Unii de prin răsărit ar spune Beijing, capitala unui miliard şi jumătate de chinezi. Armată cât toţi locuitorii unei ţări mari, zgârie nori pe pâine, economie imensă. Însă dincolo de bula lor, spiritul cultural chinez riscă să rămână provincial. Nimeni (aproape) nu visează ca vis suprem să devină chinez, să locuiască în smogul pekinez şi să mănânce veşnic amestecul ăla de orez cu altceva, ca să eufemizez.
Alţii, mai mulţi ar spune Washington. Acolo e forţa lumii noastre, gardianul planetei, acolo se fac şi se desfac iţele strategice ale lumii. America deţine în prezent supremaţia militară şi economică a lumii, deşi americanii sunt de cinci ori mai puţini decât chinezii. Finanţele acestui pământ sunt dominate copios de capitalul american. Însă, dincolo de splendoarea tehnologică, americanii visează la alte tărâmuri, mai liniştite, cu mii de ani de cultură, nu cu trei sute. Idealul omului de pe această planetă e cel puţin „să aibă bani cât un american”, însă e greu de spus că stilul lumii noi e dorinţa majorităţii oamenilor de pe pământ.
Un alt miliard ar spune Mecca. Dar aici, dincolo de splendoarea ambetant barocă a moscheilor şi a minaretelor e doar un bolovan negru, sacru, care aminteşte despre trecerea pe acolo a profetului lor.
Cele două miliarde de oameni din arealul creştin vor spune fără tăgadă: Ierusalimul. Acolo s-au ţesut iţele vorbirii omului cu Dumnezeu, acolo s-a pogorât Cel atotputernic, Dumnezeul unic şi adevărat. Acolo a venit Hristos, Fiul lui Dumnezeu să moară şi să învieze pentru umanitate. Acolo e Mormântul Învierii, şi acolo Dumnezeu a păşit cu paşi firavi de om, pe pământ. Însă capitala iudeo-creştinilor a fost mereu un tărâm asediat, un centru de războaie între neamuri, o pricină de revendicare şi revanşă continuă. După ce Hristos a plecat spre ceruri, rămânând în Taina Euharistiei prezent în Biserică până la sfârşitul veacurilor, tărâmul păcii a fost frământat cu sânge, cucerit de sute de ori, zdrobit de neamuri barbare, dărâmat şi reconstruit mereu, ca o icoană a zădărniciei acestui pământ, şi a Ierusalimului ceresc, prefigurat de Biserică. Creştinii sunt minoritari toleraţi în cel mai bun caz, într-o luptă pe viaţă şi pe moarte între proprietarii de acum trei şi două milenii (şi de azi), şi cei care s-au pripăşit pe aici de vreo mie de ani. Simbolisme ale războiului s-au creat şi s-au clădit tot mai mult pe acest tărâm al suferinţei omului şi a lui Dumnezeu.
Însă Ierusalimul se cere înlocuit urgent din inimile oamenilor. Se cere o altă capitală, mai largă, neasediată de nimeni pentru că nu crede în nimic, decât în plăcerea absolută. E o capitală care nu mai există în istorie, dar care s-a reconstituit prin toţi cei care au aparţinut de ea şi o au în inimă. Sodoma. A fost o dată arsă cu foc din cer, însă se cere mereu şi mereu, reconstruită. Sistemele politice ale acestei lumi (în marea lor majoritate) tânjesc şi lucrează temeinic pentru restaurarea polisului bunului plac, a păcatului ca lege, a plăcerii ucigaşe, a premiului şi a morţii. O capitală unde nimic nu e interzis dacă gâdilă simţurile, chiar dacă omoară pe ceilalţi. O aglomeraţie urbană a desfrâului, a diversităţii şi a morţii. O metropolă a egoismului, urii, bogăţiei nemăsurate, vicleniei, căutării psihotice după slavă deşartă, a exploziei humanoidului şi a eliberării de sub jugul moralei şi a legilor. Un megalopolis unde viaţa umană nu are nici o valoare dacă e a altuia şi e totul dacă e a ta (ca în filmele cu bătăi în care un maestru scelerat omoară două mii de oameni pentru că unul dintre ei i-a masacrat câinele).
De fapt această capitală dorită există peste tot. Mugurii de pir axiologic încep să se ridice din ţărâna firii. Impunerea aberaţiilor sexuale, desfiinţarea familiei prin parazitarea ei cu anormalităţi şi enormităţi păcătoase, uciderea unui miliard de prunci în pântece într-o sută de ani, omorârea nazistă a bătrânilor suferinzi, înverşunarea vorace a demonului corupător de copii, gura iadului căscat prin plăcere tot mai mare până devine supra-doză letală, toate acestea şi multe altele definesc o capitală ubicuă, nevăzută, dar efectivă. Oamenii ei sunt vexaţi de biserica aflată în inima fiecărei localităţi, pe care doresc să o dărâme din inimile oamenilor, decredibilizând Biserica. Se doreşte ca în răscrucea fiecărui sat să se afle un bordel sau o crâşmă, unde să se disipeze orice nostalgie de rai. Mai mult, sistemul social amendează orice tresărire de moralitate, impune legi ucigaşe de suflet, măsluieşte orice referendum, sufragiu sau concurs (chiar şi pe cele ridicole de la televizor) pentru a zdrobi frumuseţea şi nevinovăţia.
Ştim că vine sfârşitul lumii, însă noi putem amâna urgia lui Dumnezeu pentru răutatea acestei lumi. Biserica şi neamul românesc sunt chemate să mărturisească lumii Ierusalimul cel ceresc din inimile creştinilor, capitala iubirii sfinte şi născătoare.