Eşti aici

Cele mai cumplite suferinţe ale diavolului

Într-adevăr lumea merge de bunăvoie spre iad. Coada imensă de la poarta iadului în care intră cu inconştienţă animalică o mare mulţime de oameni în fiecare clipă poate fi egalată doar de cozile interminabile de la reducerile din mall-uri şi de la noua versiune de IPhone. Internetul duduie de pornografie, violenţă, răutate, răzbunare, şi toate se impregnează în minţile tot mai hipertrofiate ale oamenilor şi în inimile lor micşorate de ură şi de pofte. Tehnologia care duce spre iad îşi face datoria. Pixelii cât mai mulţi fărâmiţează minţile omeneşti mai abitir decât orice imagine reală.
Efectivitatea duhurilor întunericului e evidentă. Pe de o parte, o treime din umanitate zace în duh satanic de ucidere, de sfărâmare a celuilalt şi se sfâşie pe sine în neantul răutăţii. O altă treime moare de foame sau priveşte trist către propria moarte ca la o izbăvire. Iar cealaltă treime dănţuieşte nebuneşte în jurul focului poftei strângând tot mai mulţi bani şi cheltuindu-i tot mai repede, într-o sarabandă fără de sfârşit.
Cultul morţii, al magiei şi al demonismului este inoculat sistematic ca o heroină spirituală în venele vlăguite ale umanităţii. Moartea. Privită ca fiind inevitabilă, adorată, de dorit, plăcere atunci când e a altuia, pricină de depresie şi pierzanie păcătoasă, stafie a dreptăţii strâmbe şi criminale, sfărâmând miliarde de destine, sufocând dorurile de iubire ale tuturor, amânată şi fardată mincinos cu munţi de bani, injectată cu botox ca să pară o divă. Moartea, mama dracului, e atotstăpânitoare pe pământ. Chiar Dumnezeu, Împăratul vieţii a spus despre demon că este „stăpânitorul acestei lumi, care nu are nimic în El”. Celebrarea morţii e ubicuă, peste tot cultura umană a devenit o cultură a morţii şi a stricăciunii ca moarte înainte de moarte. Şi nu vorbesc (doar) de exitus-ul pământesc al omului, ci mă refer la moartea veşnică, la suferinţa cea fără de moarte a iadului monstruos, în care se aruncă vajnic majoritatea.
O singură licărire de lumină mai străluminează pe pământ. E lumina din ochii pruncilor. Pentru că oricât de răi am fi la modul absolut, noi toţi am fost sfinţi, îngeri fără de prihană inundaţi de roua raiului şi plini de harul lui Dumnezeu. Cea mai mare tragedie a umanităţii nu este deci moartea, ci faptul că am devenit din îngeri, creaturi căzute, târâte de duhul cel monstruos. Umanitatea continuă căderea îngerilor răi, o completează şi întregeşte pliroma iadului. Cei mai atroce ucigaşi în serie au fost în pruncia lor sfinţi ai lui Dumnezeu.
Şi mai e ceva. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Cât mai e Liturghie pe pământ, cerurile se mai varsă plângând peste omenire. Cât se mai cântă în lacrimi Jertfa cea fără de prihană a Mielului lui Dumnezeu, iadul este doar o scursură odioasă a ontologicului pierdut. Cât se mai ridică mâinile spre cer la Epicleză, Duhul Preasfânt mai sfinţeşte trupurile putrede, cu Sângele cel preacurat al lui Dumnezeu. Liturghia e securea gigantică înfiptă în inima iadului, moartea morţii, scrâşnetul de nefiinţă al demonilor, respiraţia Duhului Sfânt în oameni, mireasma inimii lui Hristos, roua raiului răcorind pustia arzătoare a lumii. Cât se mai slujeşte Liturghia pe pământ, crinii raiului mai înfloresc în colţurile ochilor iubitori de Faţa lui Dumnezeu.
De aceea, toate legiunile iadului s-au coalizat să diminueze, să distrugă şi să nimicească Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Au rarefiat-o prin răutatea creştinilor, au eradicat-o prin erezii, au scos-o afară din umanitate prin războaie şi persecuţii. Au ridiculizat-o prin secularizare, au imitat-o monstruos prin superstiţie şi sincretism, au batjocorit-o infernal prin uciderea milioanelor de prunci din pântece.
Preoţii, aceşti rinoceri ai duhului, sunt vânaţi de toate hoardele de braconieri ai bolgiilor. Cel mai de preţ trofeu în faţa tronului de întuneric e inima şi viaţa unui preot care nu mai slujeşte Dumnezeiasca Liturghie. Toţi beţivii acestei lumi au primit inconştient însărcinarea să sară în faţa maşinilor conduse de preoţi, ca aceştia să omoare fără voie şi să să nu mai poată sluji Jertfa veacurilor. Toate păpuşile ucigaşe de pe pământ au primit ordin să ispitească, să supună şi să nimicească preoţii. Toate poftele şi duhurile din spatele lor s-au coalizat să dărâme Biserica din sufletele slujitorilor de Euharistie. Toţi dracii de pe pământ s-au adunat să surpe şi să pironească mâinile de ţărână care sfinţesc apele şi care îl pogoară din ceruri pe Dumnezeu. Familiile lor sunt decimate, numele lor este târât în noroi. A văzut dracul că un preot se prăbuşeşte dacă îi surpi temelia familiei, dacă intri în inima soţiei sau a copiilor lui, dacă îl covârşeşti cu moarte şi cu nefiinţă. Iar dacă nu se reuşeşte, preoţii, aceste amărâte pluguri vii de fier trase cu durere prin ţărâna acestei lumi, sunt orbiţi de lucirea fantasmatică a aurului, sunt fascinaţi de numărul de cilindri din căruţele cu petrol, sunt asurziţi de zdrăngănitul metalic al zorzoanelor. În tot acest timp, oamenii înfometaţi în pustia lumii pier.
Să dea Dumnezeu ca în ciuda tuturor durerilor acestei lumi, să se mai slujească încă Sfânta Liturghie. Acolo, pe Sfânta Masă, Pruncul Dumnezeu, mai mare decât cerurile şi mai mic decât un atom, moare şi înviază, se lasă consumat de bucăţile de ţărână plângătoare şi transformă euharistic umanitatea şi universul întreg în Trupul Lui cel Preacurat. Liturghia: peste toate, Dumnezeu care ne iubeşte infinit, plângând în hohote pentru noi.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.