Exportul de moarte

Trăim într-o societate globalizată: mâncăm carne din Brazilia, asezonată cu sare de Hymalaia, călătorim prin internet şi televiziune în cele mai îndepărtate locuri de pe pământ. Toate acestea nu sunt neapărat un lucru rău, însă ele pot însemna o cheltuială enormă de energie, care presupune poluare, epuizarea resurselor, încălzire globală etc.
Lumea occidentalizată s-a obişnuit să deguste sardanapalic diversitatea ca pe ceva normal, exotismul extrem fiind deseori argument axiologic. Profunzimea şi creativitatea au lăsat treptat locul insolitului, şocantului şi necunoscutului. Astea însă sunt meandrele culturale ale umanităţii sufocate de tehnologie, pironite, crucificate în ecranele tabletelor sau smartphonurilor.
Cineva într-o revistă care poate fi numită oricum numai mainstream nu, afirma că cele mai mari economii ale lumii sunt: 1. Armele, 2. Drogurile şi medicamentele (drugs), 3. Energia, 4. Comunicaţiile şi 5. Alimentaţia. Coroborând rezultatele fie ele şi estimative, vedem că 10% din arme înseamnă să nu mai moară nimeni de foame pe pământ. Ceea ce arată ceva din fiinţa căzută iremediabil a umanităţii.
A apărut mai nou un nou tip de comerţ. Comerţul de moarte. Este pretutindeni promovat isteric şi intolerant, oricine i se opune e catalogat din start homofob, reacţionar, hărţuitor, medieval etc.
Comerţul de moarte apare cu mult înainte de primele raze ale vieţii. promovarea parteneriatelor sexuale care nu duc la naşterea copiilor este unul dintre simptomele acestei pandemii de decadenţă. „Dreptul” femeii de a ucide tot ce mişcă în pântecele ei, fără nicio responsabilitate, este iarăşi inoculat repetitiv în minţile consumatorilor de pixeli.
Anticoncepţionalele înseamnă câteva sute de miliarde de dolari anual aruncate pentru a ucide „în faşă” orice tendinţă de viaţă din sexualitatea aberantă a humanoizilor. Dacă totuşi viaţa s-a întipărit, avortul, uciderea brutală a pruncilor în pântecele abatoare ale mamelor, omoară câteva sute de milioane de prunci pe an în întreaga lume.
Comerţul cu moarte continuă cu chimicale, poluare, reziduuri de realitate, iluzia ridicată la nivel de supremaţie mentală, surogatele fiinţei (pronografia, drogul, beţia vizuală etc.), toate acestea sunt alte ramuri ale acestei industrii mănoase a morţii, fie ea trupească sau spirituală. Putem continua cu clonarea, eutanasia, selecţia eugenică, discriminarea fetiţelor faţă de băieţi în tările asiatice, acolo unde o ecografie cu rezultatul „E fetiţă”, duce aproape invariabil la avort, bolile cumplite care seceră sute de milioane de oameni anual.
Asistăm acum la un nou tip de comerţ cu moarte. Exportul de moarte pură, din minţile criminale ale unor oameni care au fost educaţi de mici să ucidă. Exportul cu zombi.
După ce în ţările Asiei centrale războaiele au nimicit milioane de oameni (şi trebuie să mă repet), o religiozitate suprematistă, criminală şi fascistă inserează în minţile copiilor, de la vârste de doi-trei ani, ideea războiului sfânt, arianismul religios (necredincioşii sunt câini, sub-oameni etc.), răsplata veşnică pentru măcelărirea altora şi alte aberaţii ale iadului.
Chiar azi, o ambulanţă, care trebuia să transporte oameni spre viaţă, plină de explozibil, a detonat în Kabul, omorând mai bine de o sută de oameni. Occidentul anesteziat de droguri şi plăcere nu mai reacţionează decât reflexiv la asemenea tragedii. Doar dacă se întâmplă în ograda proprie se mai deşteaptă ceva spiritul muribundului.
Ei bine, toate aceste orori sunt exportate sistematic în ţările occidentale creştine, cu scopul de a distruge civilizaţia dominantă a acestui veac. Aberaţii criminale care ucid mii de oameni cu felurite „raţiuni” cretine sunt infuzate prin multiculturalism în ţările care şi-au făcut cruce în ultimele două mii de ani. Tragedia refufiaţilor e folosită abil pentru a exporta criminali în Europa, că în America de mult nu mai e libertatea pe care o visam acum 30 de ani. Moartea deci e cea mai gravă boală a umanităţii. E moartea altora, moartea privită cu indiferenţă, satisfacţie şi dispreţ, moartea sufletului şi moartea veşnică, adică iadul.
Din fericire suntem departe de bunăstarea celor care au furat bogăţiile altora şi peste care acum se revarsă răzbunarea cruntă a celor învinşi.
Să ne păstrăm credinţa în Dumnezeu şi iubirea faţă de Biserică şi de neam, căci altfel, în 20 de ani ne vom ruga noaptea, pe ruinele bisericilor incendiate.