Eşti aici

Unde e Biserica lui Dumnezeu?

Biserica Ortodoxă Română, continuatoarea de aproape două mii de ani a creştinismului apostolic în ţinutul românesc, parte din Biserica Universală a lui Hristos din întreaga lume, este astăzi atacată cumplit din interior, din pricina unor scandaluri de imoralitate şi sexualitate aberantă.
Biserica „una, sfântă, sobornicească şi apostolică”, Biserica voievozilor care au murit pentru ţară, Biserica apostolilor care au arat cu trupurile lor pământul, Biserica ierarhilor sfinţi aplecaţi asupra cărţilor, Biserica miilor de sfinţi ai neamului românesc care au dospit cu sânge pământul şi l-au înălţat la cer, este acum aruncată în derizoriu, umilită şi dispreţuită.
Mulţi dintre cei ce o atacă, generalizează de la o minoritate de păcătoşi, inerent existentă în orice comunitate umană liberă, la toată biserica şi la întregul cler ortodox.
Păcatele au existat dintotdeauna, ispitele cumplite de la cel viclean stau peste oameni, şi cu atât mai mult peste „soldaţii lui Dumnezeu”, preoţii, care necontenit invocă numele lui Hristos şi alungă dracii de prin ungherele fiinţei. Există din păcate lipsă crasă de vocaţie, viclenie mascată cu talent, secularizare acută prin mănăstiri, influenţă malefică din lume către chiliile celor singuri, există o avalanşă mediatică de sexualizare a tuturor gesturilor umane.
Lumea a devenit prin media un abator gigantic în care se sacrifică carnea spre slava demonului desfrânării. Dacă acum 20 de ani îţi trebuia o armată de mijloace pentru a face păcatul, astăzi tehnologia pune la dispoziţia oricui, şi copiilor din păcate, cele mai înfiorătoare păcate la distanţă de un click: sodomie, perversiune, iad al trupului, sinucidere în direct, violenţă explicită, crimă, droguri, aberaţii fiinţiale, toate sunt pe internet şi în mintea noastră şi a copiilor noştri, fără o disciplină acerbă şi continuă.
Din toate acestea Biserica nu putea să scape neafectată. La început discret şi timid, iar mai apoi din ce în ce mai mult, mai ales că un singur caz devine prin mediatizare etalon eclesial.
Vorba unui ierarh preabătrân: „părinţilor, sunteţi supăraţi de păcatul cel greu, sau de faptul că a fost descoperit?”.
Ei bine, vreau să vă spun că Biserica lui Dumnezeu nu este nicidecum ceea ce găsiţi în tabloide, la emisiuni cu ţaţe urlătoare sau cu obezi ontologici.
Biserica lui Dumnezeu e ceata credincioşilor care stau zeci de ore la rând să se închine o clipă la moaştele înmiresmate de sfinţenie ale vreunui sfânt.
Biserica lui Dumnezeu este stolul preoţilor care stau de dimineaţa până seara prin biserici şi pe la casele oamenilor, citind, rugându-se, cântând neîncetat lui Dumnezeu, fie că sunt plătiţi, fie că nu.
Biserica lui Dumnezeu o găseşti la patul vechi al vreunui bătrân, într-o cameră cu miasme pestilenţiale, în care preotul aplecat asupra celui vechi, citeşte din carte spre mântuirea lui.
Biserica lui Dumnezeu o găseşti în parohiile sărace de la ţară, unde preotul cu cizmele până la genunchi îşi face loc prin noianurile uriaşe de noroi spre a ajunge la cimitir.
Biserica lui Dumnezeu e acolo unde la vreun hram de vară, câţiva ierarhi îmbrăcaţi cu o mie de veşminte, că aşa e rânduiala arhierească de o mie cinci sute de ani de pe vremea Imperiului Bizantin, iau foc şi asudă tăcut, dar continuă să se roage lui Dumnezeu pentru poporul credincios. Iar apoi, la „Sfintele Sfinţilor” năvala de popor care vrea să se împărtăşească este primită cu dragoste, deşi potirul imens de câteva kile taie în carne vie şi amorţeşte mâna.
Biserica lui Dumnezeu e în milionul de oameni săraci pe care Bisericile îl hrănesc tăcut, fără ostentaţie sau Facebook, spre slava Unuia Dumnezeu. Duceţi-vă la toate bisericile şi veţi vedea grupuri de săraci, bolnavi, alienaţi sau beţivi, care stau la pândă pentru vreun bănuţ, sau vreo bucată de pâine. Şi nimeni nu pleacă nemiluit.
Biserica lui Dumnezeu e în paraclisele mici, unde maicile şi-au dăruit frumuseţea, tinereţea şi dorul de mamă lui Hristos, unde cântă subţire şi slujesc trandafiriu lui Dumnezeu, împovărate de mulţimile de ascultări, pravile, munci, canoane şi reguli.
Biserica lui Dumnezeu e în răcoarea întunecoasă a pridvorului, unde un părinte stă cu capul aplecat, ascultând păcate înfricoşătoare ale oamenilor, pe care le peceluieşte cu iubirea Treimii, şi le trimite întru nefiinţă cu harul Preasfântului Duh.
Biserica lui Dumezeu e în nesomnul mamelor la căpătâiul pruncilor cărora le ies dinţii, e în sudoarea preoţilor care iubesc pe Hristos pe orice vreme, e în sângele călugărilor care şi-au jertfit totul şi lumea pentru liniştirea în Hristos.
Da, fraţilor, Biserica nu e la televizor, în vidanjele mediatice cu arteziană care murdăresc totul în jur.
Ea e adierea de lumină şi de har a Duhului Sfânt care nu spune nimănui nimic, dar luminează şi adapă cu sfinţenie neamul românesc.

Comentarii

Se pot procura ''asa zise dovezi''care sa amproaste cu noroi,fiinta unui preot,sa-l dezonoreze pe nedrept,sa faca ca lumea sa se.departeze de biserca,fiind dezorientata,nestiind ce sa mai creada!Personal,eu,nu pot crede ca un ''uns al lui Dumezeu'',poate da faca pacate strigatoare la cer!Poate sa fie si adevarat,dar vai si amar cat vor avea de dat socoteala annaintea lui Dumezeu!Putem sa ne unim an rugaciune,ptr.preoti,ptr.vrajmasii bisericii,sa avem ancredere si nadejde an mila lui Dumnezeu sa ne rugam sca nici o veste''murdara''la adresa unor preoti sa ne andeparteze de biserca lui Dumezeu,amin.

Va rog sa corectati! La inceputul cuvintelor se foloseste <i> din i si nu <a>

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.