Eşti aici

Salata de vinete sau de ce românii câştigă de 10 ori mai puţin decât europenii

Am visat azi noapte o oală plină ochi, de dădea pe dinafară, de salată de vinete, făcută de mama, ca pe vremea copilăriei, când veneam juliţi în genunchi, cu hainele sfâşiate de la joacă, şi înfulecam nişte mâncări ce aveau un gust vecin cu cerul, sau aşa credeam eu că are gust cerul pe atunci.
Am urmărit de câteva fenomenul OZN numit salata de vinete. Măgăoaiele negre, uriaşe, erau băgate în purgatoriul culinar, la temperatură solară, pentru a se coace. Pe căldurile cumplite de afară, în bucătărie era însă o temperatură cununată cu iadul, iar mama, sărmana de ea, stătea acolo, întorcând vinetele de pe o parte pe alta, ca pe nişte bebeluşi în somn de moarte.
Apoi, venea tăiatul cepelor, cu revărsare de lacrimi, cu străpungerea inimii, un eveniment penitenţial în care şi năstruşnicii pofticioşi mai vărsau câte o lacrimă, aşa din adiere. Îmi amintesc şi acum scrâşnetul cepelor pregătite pentru sacrificare, şi apoi trosnetul lor în dinţii nemiloşi ai răzătorii.
Vinetele martirizate în cuptorul cel cu foc erau apoi scoase pe îndelete, jupuite de pielea de Congo şi tăiate uşor cu un cuţit de lemn, întoarse pe toate părţile, picurate cu ulei şi amtestecate cu ceapa devenită suc provocator de coşmaruri.
Şi apoi momentul culminant, atunci când pe feliile rumene de pâine puneam emulsia cerească, albă de atâta ceapă, mustind de durerea jertfelnică a naturii slujitoare puilor de om.
Aşa că m-am pus pe făcut salată de vinete, însă de la început mi-a fost oroare de cuptorul încins şi de alte munci veşnice, de lăcrimarea cea mai dinafară, de scrâşnetul dinţilor de ceapă, acolo unde viermele nu doarme şi focul nu se stinge.
Aşa că am tăiat felii de vânătă, pe care le-am pus în tigaie, cu un strop de ulei, pe care le-am întors o dată. Apoi am băgat toată minunea împreună cu ceapa mărunţită, cu oleiul de măslină şi cu sarea într-un pântece electric Delimano, de ăla care amestecă şi piatră. Şi în zece minute am avut o salată de vinete de te lingeai pe degete, mai presus şi cu gustul de grătar al vinetei coapte la tigaie.
Acest moment mi-a pricinuit, ca de obicei şi niscaiva stihii de reflecţie.
Românii sunt plătiţi de zece ori mai prost decât europenii ăia. Sunt ai noştri de zece ori mai puturoşi, de zece ori mai proşti, de zece ori mai puţin productivi sau de zece ori mai hoţi? Îmi amintesc de strigătul de surpriză al unei franţuzoaice sexagenare indopate cu hormoni, care părea de 40, atunci când a auzit că noi câştigăm 300 de euro pe lună. Cum? Mâncaţi o dată pe zi? C`est pas possible.
De fapt este un complex de factori. Suntem furaţi cu vârf şi îndesat de un stat care cere impozit şi TVA pe orice, fără să facă nimic pentru asta, plus vignete, accize, taxe peste tot, până şi pe aerul de respirat. Intervin şefii, adică acea şleahtă de îmbuibaţi, care se pot recunoaşte după burta revărsându-se peste curea, care au acaparat prin hoţie, după revoluţie, tot sistemul de autoritate din România, şi care îşi iau partea leului. După această terapie de şoc, muncitorul român (majoritatea) îşi face pârtie, pentru a „nu pleca cu mâna goală acasă”, ceea ce în definitiv, e un exerciţiu de inteligenţă de care occidentalii sunt lipsiţi. Îţi trebuie fler şi glagorie să furi. Apoi, există un stufăriş îngrozitor de birocraţie, care înseamnă timp şi bani pierduţi. Mergem pe drumuri prin sate pline de beţivi, ceea ce înseamnă timp şi bani pierduţi. Facem trasee laborioase şi perfect inutile pentru nişte exerciţii banale din viaţa noastră, doar de dragul tradiţiilor sau comodităţii. Avem o productivitate marcată acerb de stat degeaba, băut cafeluţă, zapat printre ştiri, pălăvrăgeală despre ultimele tâmpenii mondene, Facebook cu mâţe etc. Bârfim cum numai noi o putem face (bine, şi italienii).
Şi atunci îmi aduc aminte de salata de vinete şi de orele de muncă fierbinte dinaintea marii degustări. Suntem un popor dramatic, care vrea să facă totul cu romantismul corupt al lucrului bine stătut, care are groază de simplificare şi care îşi clădeşte realitatea pe imaginaţie, şi nu invers, caracteristică la mai toate popoarele cu sânge cald. De fapt, parcă gustul ăla de salată din vechime, pritocită ore întregi, era mai bun...

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.