Eşti aici

Naşul lui Dumnezeu şi prietenul Mirelui

Astăzi prăznuim Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Câteva reflecţii cred că sunt necesare în această aură de har a naşterii lui.
Mai întâi că Dumnezeu rânduieşte revărsarea de lumină a voii Lui atunci când voieşte El. E o străfulgerare de libertate absolută care schimbă euharistic lumea şi o transformă în Biserică, prin naşterea oamenilor doriţi şi iubiţi de El. Toată viaţa Sfinţii născători ai lui Ioan au plâns fără să ştie de ce, din tihna sfinţeniei lor, Dumnezeu NU a dorit să zămislească viaţă de prunc. Au răbdat şi s-au rugat o viaţă de om, ca să devină roditori de umanitate. Şi nimic. Au albit aşteptând, au îmbătrânit adânc plângând la fiecare scâncet de prunc, oftând la fiecare privire de copil pe care o îmbrăţişau în colbul drumului. O viaţă risipită printre lacrimi, zeci de ani de durere şi de slujire la templu pentru Zaharia, în care o singură dorinţă a avut, acolo, căzut în genunchi în umbra Chivotului Slavei lui Dumnezeu. Şi trupul i s-a stafidit, gârbovindu-se spre pământ, privirea ageră s-a arat de către ghearele bătrâneţii, frumuseţea şi vigoarea tinerească s-au ofilit şi s-a văzut pe sine cum se scufundă încet în întuneric. Şi atunci, după o viaţă de plâns, în taina Templului a văzut pe Îngerul Domnului stând de-a dreapta altarului tămâierii. Acest lucru ne învaţă că Dumnezeu alege seminţie de preot sfânt pentru a naşte pe Naşul lui Dumnezeu. Preotul este naşul tuturor oamenilor, şi acum devine, prin rodirea lui, naşul lui Hristos. Alege slujire pătrunsă de lacrimi pentru a dărui slujirea Împăratului ceresc. Revelaţia are loc doar în templu, oriunde altundeva transformă lumea în templu (a se vedea Betel) şi o străfulgeră spre rai. Şi deodată tot oceanul de lacrimi de durere al unei vieţi adapă cea mai sfântă plantă a neamului omenesc: între cei născuţi între femei, nu este nimeni mai mare ca Ioan Botezătorul.
Aşadar viaţa se înfiripează nu când îi este sorocul, ci când vrea Dumnezeu, şi atunci transformă bătrâneţea în rai roditor de viaţă.
De asemenea, necredinţa preotului bătrân că ar mai putea naşte pe pământ altceva decât lacrimi, este aspru taxată de arhanghelul bucuriei. Acesta nu numai aduce Vestea cea bună ci poate lega în ceruri limbile oamenilor. Adică, dacă chiar preotul care ar trebui să vorbească cuvântul lui Dumnezeu se arată neîncrezător, atunci din cer vine muţenia pentru preoţii care nu-şi îndeplinesc vocaţia de vestitori ai harului.
Un alt element important din hermeneutica acestei sărbători este acela că Numele este definitoriu, programatic şi necesar în iconomia harului. Din ceruri s-a rostit numele Ioan, şi apoi oamenii născători ai Sfetnicului lui Dumnezeu a trebuit să asculte. Numele nu este o convenţie, ci un izvor Nomen est Omen. Numele este o scrisoare de iubire a Părintelui iubirii, pentru fiinţa care există în viitor. E un cutremur de fiinţă în posibilitatea fiinţei. E amprenta infinit de discretă şi de duioasă a mâinii lui Dumnezeu asupra celulei care va deveni Înaintemergătorul lui Dumnezeu pe pământ.
Aşadar praznic al Duhului Sfânt pentru un asemenea bebeluş, care din scutece în pustie s-a sălăşluit şi a devenit Marele Botezător al Celui ce botează cu lumină universul.

Comentarii

Daca lacrimile curg singure pe obraz...e de bine. Minunat este Dumnezeu!Asta putem spune toti,dar mai ales cei care suntem parinti.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.