Eşti aici

Taina sfărâmării

Încă mai caut, în inocenţa mea, un răspuns la suferinţa enormă a lumii. Peste tot unde te uiţi, dacă ai ochi, vezi cum suferă umanitatea, împovărată, însărcinată cu nefiinţă, urlând în durerea ei mută, fără de hotar şi fără de vindecare. E o durere nespusă, dar prin care umanitatea transpiră prin toţi porii, ca o hemoragie de sens şi de lumină.
Oameni sfărâmaţi de această viaţă, săraci la modul îngrozitor, miliarde de înfometaţi, copii care-şi dau suflarea către cer în comoţii paludice, războaie cumplite care seceră milioane de oameni, neîmplinire, boală, păcat, scrâşnet interior. La o privire sumară, puţini oameni sunt cu adevărat fericiţi, unii se complac într-o ţesătură de conformisme ale plăcerii ieftine, second hand, iar alţii nu au pur şi simplu instrumentele de percepţie ale suferinţei acestei lumi.
Îmi amintesc în acest sens strigătul de durere al împăratului David, un privilegiat al sorţii, întrebând şi plângând la porţile ferecate ale lui Dumnezeu: „Până când Doamne, mă vei uita? Până în sfârşit? Până când vei întoarce faţa Ta de la Mine? Până când voi grămădi gânduri în sufletul meu, ziua şi noaptea? Până când se va-nălţa vrăjmaşul meu asupra mea?” (Psalmul 12, 1-3).
În aceste cuvinte stă într-un mod genial şi providenţial toată suferinţa acestei lumi, vaietul îngrozitor al lumii în moarte şi al morţii în lume. Răspunsul la aceste întrebări fundamentale ale fiinţei căzute nu a putut fi dat de la începutul lumii şi până la Hristos. Umanitatea însăşi era o întrebare fără răspuns, o speranţă ucisă în faşă, o promisiune de nemurire, un semn al întrebării peste univers. Şi toate într-o tăcere care strivea.
Hristos aduce izbăvirea din moarte, vindecarea, învierea. El unge cu mir rănile umanităţii, le poartă asupra Sa pe Cruce, le oblojeşte cu mâinile sale de lumină veşnică, suflă cu har peste cadavrul acestei lumi şi o întoarce de la nefiinţă la viaţă. Învaţă pe om reţetele fericirii veşnice, sfinţeşte cu sânge de Dumnezeu odăile noastre pline de întuneric, mângâie cu lumină ochii orbiţi ai omului care şi-a uitat menirea pe pământ. Hristos înfiinţează raiul în suflete prin bunătate şi prin jertfă, adapă cu Duhul Sfânt brazdele de piatră ale inimilor, pune sămânţa cea bună a Cuvântului în minte şi în suflet.
Toate acestea însă nu desfiinţează răul care - parcă – tronează peste univers. Nu eradichează durerea, ci o transfigurează în Cruce a firii pentru neamul omenesc. Hristos nu este o bombă nucleară care aduce la nefiinţă răul, chiar dacă răul este tocmai nefiinţa care ne bântuie când Îl părăsim. Bolile rămân peste lume, dar devin trepte către sănătatea cea netrecătoare. Războaiele mai seceră milioane de trupuri, dar maldărele de morţi ale istoriei sunt încredinţate tăcut milostivirii lui Dumnezeu cel omorât de cei răi pentru păcatele noastre. Suferinţa neîmplinirii mai taie vieţi, însă poartă fără să o ştie, urmele rănilor lui Dumnezeu pentru noi. Vrăjmaşii stăruie în răutatea lor către noi, dar fiecare lovitură pe care o primim e de fapt o mângâiere a mâinilor străpunse ale lui Dumnezeu. Mai suntem sfărâmaţi pe nedrept, dar sfărâmarea noastră se cufundă doritor în Sângele Celui sfărâmat, străpuns pentru păcatele noastre, „Care se frânge şi nu desparte, care se mănâncă şi niciodată nu se sfărşeşte”.
La o primă vedere, răul este încă stăpânul acetei lumi. Violenţă, jaf, minciună, necurăţie, plăcere păcătoasă, ucidere, abuz, întuneric şi durere. Dar toate durerile acestei lumi sunt asediate de lumină, se zbat înainte de a deveni nefiinţă, îşi trăiesc ultimele clipe de moarte înaintea neantului ce le aşteaptă. Ele sunt doar măsura libertăţii noastre, temeiul maturităţii noastre de fiinţe vii, de sine stăpânitoare, cu putere de decizie pentru veşnicia noastră personală. Suferinţa acestei lumi e doar Crucea care vesteşte tainic învierea din morţi a firii umane. Numai cei ce nu vor nu vor moşteni viaţa de veci.
O dată eram îngropat în durere ca într-un pântece al morţii. Priveam cu ochii storşi de lacrimi în golul tavanului şi gândeam la această aşteptare a durerii care parcă nu se mai sfârşeşte. Doar respiraţia abia şoptită îmi mai amintea că trăiesc. În această stare de zdrobire a inimii, ochii mei au alunecat către o icoană a Sfântului Ioan Rusul, pe care o ţin aproape de ochii şi de sufletul meu. Şi l-am întrebat, retoric, neaşteptând vreun răspuns: Sfinte, tu cât ai suportat, cât ai răbdat nemernicia acestei vieţi, câte răni ai purtat în inimă? Şi răspunsul a venit. Sfântul Ioan Rusul a fost rob la turci toată viaţa lui, batjocura şi cruzimea le-a răbdat toată viaţa lui, a dormit într-un grajd o viaţă de om şi de sfânt.
Sfinţii în general sunt oamenii care au fost zdrobiţi de cel rău toată viaţa lor. Unii au fost omorâţi de păgâni devenind miride ale Trupului lui Hristos în lumina martirică a veacurilor. Alţii au suferit frigul cumplit şi foamea prin peşteri şi prin văgăunile pământului. Unii au plâns toată viaţa lor, alţii, mai toţi, au fost ispitiţi mereu, loviţi, răniţi, străpunşi de săgeţile vicleanului diavol. Sfinţii sunt lepădătura lumii care a cutremurat din temelii iadul din ea. Oamenii nemernici, cei de care lumea râdea sau pe care îi batjocorea. Până când? Toată viaţa lor de aici.
Sfinţii sunt oamenii care au fost batjocoriţi, sfărâmaţi, omorâţi de cel rău toată viaţa lor. Însă acum, vai, batjocoresc, sfărâmă şi omoară răul o veşnicie. Pentru o viaţă de suferinţă, o veşnicie de bucurie şi milioane de oameni care se umplu de har. Pentru un trup sfărâmat în praful drumului, o cohortă nesfârşită de credincioşi, mii de biserici, milioane de suflete mângâiate, miliarde de rugăciuni adresate lui Dumnezeu prin ei. Aşa încât durerea şi sfârâmarea de aici sunt o promisiune. Căci nimeni niciodată nu îl mai poate omorî pe Hristos, Viaţa cea nesfârşită a lumii.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.