Eşti aici

Facebook – şandramaua cu nimic

Am o şandrama acasă plină cu tot felul de chestii, de la lucruri necesare dar de care nu mai ştiu de ani, până la nimicuri absolut inutile, resturi de pe la reparaţii, roţi vechi, pănărămi ciudate, vechi electronice din epoca ICMC si Kentastis (ken`t touch this), cuie ruginite etc.
Mai grav este că totdeauna când am nevoie de ceva mă duc acolo febril şi m-apuc să caut. Îmi place să scormonesc prin movilele de junk cu speranţa că voi găsi acel ceva atât de important. Ori, n-am mai pus acolo nimic adevărat de veacuri. Când cauţi ceva anume, fiecare ladă ruptă, cutie de carton plină de praf îţi conturează iluzoriu în minte că aia e, creierul îţi dă senzaţia falsă că ai găsit ceea ce căutai şi te-apuci de râmat cu şi mai mult entuziasm. De fiecare dată când nu găseşti, mintea vicleană resetează imaginea şi o alătură subtil cutiei vecine, acolo unde sigur se află darul pierdut. Dacă nu pui ceva, cum vei găsi vreodată?
Această imagine a periferiei fiinţiale este în măsură să îmi deschidă mintea spre şandramaua media. Din păcate (la propriu), cei mai mulţi dintre noi nu investesc mai nimic în şura gata gata să se prăbuşească şi care se numeşte comunicare. V-aţi dat seama, că sunteţi deştepţi, că vorbesc aici în principal de comunicarea virtuală, mai precis de Facebook. Dacă nu investeşti în oamenii de acolo, dacă doar mături cu privirea somnolent aberaţiile de aici, cum vei putea găsi ceva cu adevărat important, oameni care te iubesc, care te pot salva din marasmul unui gând?
Noi, cei mai mulţi, folosim Facebook-ul ca un fel de magazie de inutilităţi. Acel spaţiu în care arunci ceva ce nu mai ai nevoie cu speranţa că vei avea cândva nevoie de el. Emoţii subţiri, simţiri periferice, clişee drăgăstoase, melodrame de doi bani, cuie zaharisite, dulcegării diabetice, non-sensuri lacrimogene, butaforie. Căni cu cafea, pisici exasperante, câini pierduţi în minte, peisaje colorate aberant în Fotoshop, banalităţi inflamate despre originile meta-istorice ale Boborului, mult material pentru complexaţi, care să ne dea încredere în noi înşine, să ne justifice ratarea.
Pe Facebook, asemenea unei şandramale părăsite, foarte rar să găseşti ceva cu adevărat schimbător de viaţă, care să te motiveze în calea ta către Hristos, adică spre tine însuşi, în adâncul simţirii tale de fiu al lui Dumnezeu.
Îmi aduc aminte de isteria catolică de la lansarea unui cântec al lui Depeche Mode: Personal Jesus. Blasfemie, cum poţi tu să-ţi fii propriul Iisus, auto-idolatrie, cardinali încrâncenaţi, anateme. În teologia ortodoxă, adică creştină adevărată, Iisus este în inima ta, Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru, unde trebuie să o descoperim dăruindu-ne lui Dumnezeu. Hristos nu e nicăieri mai adânc decât în inimă, şi nu-L vei găsi niciunde dacă nu-L găseşti în inima ta.
Revin la şura cu inutilităţi. Prietenii de pe feisbuc sunt nişte umbre ale nimicniciei, cei mai mulţi dintre ei. Pe 99% dintre ei nu-I iubim, pe 80% nu i-am văzut niciodată zâmbind aievea, pe 60% nu-i cunoaştem deloc. Şi invers: am 1000 şi ceva de prieteni, dar numai 100 care mă caută, mă citesc, îmi scriu, măcar un la mulţi ani banal o dată pe an.
Dacă nu investim ontologic în comunicarea cu ceilalţi să nu avem pretenţia de a primi ceva de la ei. Dacă postăm doar tâmpenii sau banalităţi, să nu aşteptăm lumini schimbătoare de sine. Dacă ne umplem de invidie de excursia lui Leana la Paris, să nu ne mirăm când ceilalţi ne vor privi ca şi cum n-am exista.
Şi mi s-a făcut acum o poftă de a face curăţenie generală în şandrama!

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.