Eşti aici

Mic tratat de anatomie a morţii

Spuneam deunăzi că secularizarea de tip occidental în care am intrat întreaga planetă, fără să ne dăm seama, e o întoarcere la lumea dinainte de Hristos. Adicătelea, lumea post-creştină este de fapt o lume pre-creştină, cu toate păcatele şi iluziile ei. Această dimensiune ciclică a istoriei, observată de mari gânditori ai umanităţii, începând cu Platon, şi continuând cu Polibyus, Danilevsky şi dezvoltată magistral de Oswald Spengler, spune pe scurt că există diferite stadii pre-determinate ale unei culturi, răsăritul, apogeul, declinul şi apusul, pentru ca fenomenul să se reia într-o circularitate previzibilă.
Dincolo de fascinaţia pentru umanitate şi adâncul de nepătruns al spiritului uman, care este de fapt creat de Duhul Sfânt cel veşnic şi asediat de duhurile acestui veac, trebuie să spunem că tot mai multe simptome ale acestei realităţi îşi fac simţită prezenţa neinvitată.
Antichitatea păgână, adică ante-hristică, avea câteva trăsături semiotice fundamentale, care îi defineau fiinţa, cel puţin atât cât am putut salva din istoriografie, literatură, arhitectură et caetera.
Amintim doar câteva valori specifice ale lumii pre-creştine: idolatria, dorinţa de putere, erotismul, violenţa, hedonismul, uciderea, circul (panem et circenses), diversitatea religioasă, magia, frica de moarte.
Ei bine, veţi spune că aceste atribute au existat întotdeauna în albia istoriei. Aşa este, dar în lumea antică pre-creştină ele erau ridicate la nivel de legi esenţiale ale datului social.
Să le luăm pe rând.
Idolatria e acel simulacru de religie, în care ai acces nelimitat (vă sună cunoscută expresia?) la Dumnezeu printr-o bucată de lemn, piatră sau aur. E un comerţ cu divinitatea, căreia îi dai reverenţa automată şi darurile convenite şi primeşti automat protecţie. Nu ai nevoie de dragoste, jertfă, milostivire, iertare, schimbarea vieţii. Pe scurt, un iarmaroc al vânzării de Dumnezeu pe treizeci de arginţi.
Dorinţa de putere, existentă de la începutul creaţiei, era însă înfiptă în inima creaţiei lui Dumnezeu, prin excrescenţa arbitrară a răutăţii şi crimei, cu justificare de putere. Nu existau drepturi ale omului, nici îndatoriri ale lui, totul devenea proprietate, chiar şi viaţa omului, acea suflare din Dumnezeu care poate fi luată cu un singur gest. Oamenii erau proprietari de sclavi şi proprietăţi ale unui domn pământesc şi puteau fi ucişi oricând, de dragul unor capricii de putere.
Erotismul nu este nicidecum exprimarea văzută a dragostei, ci este acel cancer al iubirii, în care se vinde şi se cumpără carne, ca la măcelărie, de dragul plăcerii animalice a omului căzut. Nici gând de naştere de prunci, jertfire de sine pentru cel iubit, împărtăşire, taină, fidelitate, unire de suflete şi de trupuri. Doar exacerbarea tumorală a dorinţei de înmulţire care devine mainstream fiinţial, într-o întunecare de sine în care totul, chiar şi sufletul, poate fi consumat, digerat şi aruncat afară.
Violenţa este acea meteahnă a minţii în care omul răneşte pe cei din jur pentru a-şi împlini scopul. Este un cuţit înfipt în inima celorlalţi şi în propria inimă, atrofiată de dorinţa de mai mult. Violenţa era în antichitate uzuală şi informală, justificată politic, infiltrată demonic chiar în religie, mă rog, în acea religie reziduală, amintire vagă a iubirii din rai, în care omul a iubit şi a fost iubit infinit. Violenţa poate fi ideatică, verbală, fizică. Există şi o violenţă a privirii, o violenţă în educaţie, în viaţă şi în moarte, rănind invariabil pe toţi cei din jur, dar mai ales pe cel care o săvârşeşte.
Hedonismul e oarecum asemănător erotismului dar e mult mai mult decât atât. E plăcerea ridicată la nivel de ideal suprem al vieţii. De la plăcerea de a mânca până la păcatul de moarte al lăcomiei nu e decât un pas. Hedonismul e împietrirea inimii omeneşti, transformarea umanităţii într-un pântece imens, în care de-a valma intră toate frumuseţile acestei lumi şi iese doar putreziciunea răului care trimite la moarte veşnică.
Uciderea, soră bună cu violenţa, e acel demon al fiinţei care te îndeamnă să trimiţi în moarte, inclusiv spirituală, pe cei din jur şi pe sine. Dumnezeu este Domnul vieţii, Izvorul vieţii, Viaţa însăşi. Duhul cel rău doreşte moarte, e ucigaş de la începătura lumii, spune Mântuitorul. Orice sămânţă a morţii e o înstrăinare de Dumnezeu şi o vestire a iadului interior. Antichitatea non-creştină (şi nu numai) era plină de moarte, de tâlhari, de stăpânitori ucigaşi. Uciderea era justificată de onoare, de neam, de bogăţie, de cutumă, de ignoranţă, de tot ce vrei.
Circul e acel animal social care îţi oferă satisfacţii ieftine, pulsiuni vulgare, delicii vizuale inutile, iluzii ale mişcării, talentului şi neaşteptatului. Circul era în vechime o mimare a războiului, prin gladiatori, şi o bufonerie a fiinţei, în care totul, inclusiv cele mai scumpe valori al omului, puteau fi ridiculizate, inclusiv religia. Era un soi de teatru de păpuşi ieftin în care păpuşile manipulate erau chiar cei ce priveau umbrele stupide ale vieţii.
Diversitatea religioasă era în vremurile fără de Hristos libertatea absolută de a urma oricărei zeităţi, oricât de absurd ar fi politeismul din punct de vedere logic. Nu există jurământ de credinţă, unicitate a alegerii, devoţiune pe viaţă, legământ al iubirii. E o desfrânare perpetuă cu tot felul de zeităţi, care îţi promit tot felul de senzaţii din cele de mai sus. Diversitatea era simultană la aceeaşi persoană, care putea foarte bine să creadă în zei adverşi unii altora, sau care ocupau aceeaşi marjă de piaţă, aceeaşi nişă religioasă.
Magia e acel demon al fiinţei care îţi şopteşte că există un mecanism de pornire a zeului, simplu de folosit. E o convenţie dintre lumea de aici şi cea de dincolo. O prietenie cu beneficii care nu implică nicio afierosire interioară. De fapt magia e o închinare la materie şi o scoborâre a deităţii în zona obiectelor de folosinţă îndelungată. Zeul devine un aparat electrocasnic care îţi infuzează senzaţia de împlinire.
Şi în fine, frica de moarte era respiraţia fundamentală a lumii fără de Hristos. Totul mirosea a moarte, căci oamenii i se închinau în multiplele, hâdele ei feţe diabolice. Moartea era peste tot, de la pestilenţiile din stradă până la lipsa de igienă producătoare de cadavre pentru ciocli, de la ororile războiului până la obsesiile de fiecare zi sau clipă. Totul, viaţa însăşi, era guvernat de frica de moarte. Nu degeaba spune Sfântul Apostol Pavel că oamenii fără de Hristos sunt „cei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa”.
Am făcut o trecere în revistă în mod necesar incompletă şi relativă a câtorva însuşiri generice ale lumii fără de Hristos.
Ce face Hristos, Dumnezeul făcut Om pentru noi? Vine şi dinamitează din temelii toate edifiiciile răului din noi. Dărâmă templele pline de putreziciune ale morţii din mintea noastră. Sfărâmă idolatria proclamând relaţia unică de iubire şi dăruire dintre om şi Dumnezeu în Trupul lui care este Biserica. Distruge dorinţa de putere vestind adevărata putere a veşniciei, puterea inimii care moare pentru ceilalţi. Neutralizează erotismul, anunţând cele două căi ale nemuririi: fecioria rugătoare şi iubirea născătoare şi unică, fundamentul vieţii umane. Anulează violenţa, interzicând rănirea celorlalţi chiar şi prin cuvinte, idei şi gândire şi aducând iertarea de păcate. Ridiculizează hedonismul, vădind rânjetul hâd al răului din spatele plăcerii, care aduce durere. Omoară uciderea, poruncind iubirea de vrăjmaşi. Pune capăt circului din viaţa noastră, anunţându-ne sobrietatea fiinţială a demnităţii de fiu şi importanţa capitală a fiecărei clipe pentru veşnicie, necesitatea rugăciunii permanente pentru a menţine iubirea în noi. Destramă diversitatea religioasă proclamând un singur Dumnezeu, viaţa vieţii noastre. Risipeşte magia din noi, chemând la devoţiune permanentă a sufletului către Dumnezeu. Şterge frica de moarte din noi murind din iubire şi înviind din morţi pentru veşnicie, împreună cu noi.
Toate aceste valori ale veşniciei, impuse umanităţii prin Moartea şi Învierea lui Hristos sunt nişte cetăţi ce stau să cadă în inimile noastre din pricina secularizării.
Idolatria este mereu promovată în media prin vedete proaste, prin modele mincinoase de viaţă, horoscop, pălăvrăgeală inutilă, amulete ideatice etc. dorinţa de putere e infuzată prin goana permanentă după bogăţie, carierism, opulenţă. Erotismul a devenit o pandemie spirituală a umanităţii, toate imaginile acestei lumi fiind asezonate cu carne de om, ca să se vândă şi să producă poftă. Violenţa e atotprezentă în media, semnalată, justificată şi promovată ca soluţie pentru ratarea de sine. Hedonismul ca templu al plăcerilor e pretutindeni, de la mall-uri, shoping, până în internet ca leviatan de idei şi de imagini ale plăcerii. Uciderea e la ordinea zilei, filmele de acţiune fiind de fapt filme cu ucigaşi, cu crime, cu moarte şi cu iad. Circul e oriunde, entertainment, de la glumele nesărate până la maimuţăreala scandaloasă a orelor târzii. Diversitatea religioasă promovată politic e peste tot, de la yoga, şamanisme, feng shui, taoism, şi tot felul de tradiţii aparent inofensive, dar care relativizează şi aplatizează dorul nostru după Dumnezeul cel adevărat. Totul presărat cu o campanie acerbă împotriva Bisericii. Magia e prezentă prin cultivarea mentalităţii de iarmaroc spiritual în care sacrul poate şi trebuie să fie manipulat cu daruri, pentru ajutor în afaceri. Şi peste toate, frica de moarte e din nou negarea învierii din noi, isteria colectivă a sfârşitului total, neputinţa de a crede în veşnicie.
Am de gând să iau fiecare valoare şi fiecare non-valoare din cele de mai sus pentru a le diseca în bună tradiţie creştină non-violentă, pentru a scoate din ele tot ce au ascuns. Şi toate acestea pentru a uşura calea noastră către Hristos, Viaţa, Iubirea şi Nemurirea noastră.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.