Eşti aici

Sfântul Ierarh Nicolae - apărător al credinței și ajutător al credincioșilor

Sfântul Ierarh Nicolae, Arhepiscop de Mira Liciei, este unul dintre cei mai mari sfinți ai Bisericii lui Hristos, fiind venerat pretutindeni. Mii de Biserici sunt construite în numele lui, milioane de oameni poartă numele marelui ierarh, și multe categorii sociale sau profesionale îl au ca protector.
El este socotit ocrotitorul multor bresle și meserii. Astfel, el este apărătorul copiilor, al fecioarelor și văduvelor credincioase, al elevilor, patronul mirilor, al tinerilor căsătoriți care doresc copii, al săracilor, al prizonierilor, al studenților, al pelerinilor căutători de veșnicie.

Sfântul Ierarh Nicolae, Arhepiscop de Mira Liciei, este unul dintre cei mai mari sfinți ai Bisericii lui Hristos, fiind venerat pretutindeni. Mii de Biserici sunt construite în numele lui, milioane de oameni poartă numele marelui ierarh, și multe categorii sociale sau profesionale îl au ca protector.
El este socotit ocrotitorul multor bresle și meserii. Astfel, el este apărătorul copiilor, al fecioarelor și văduvelor credincioase, al elevilor, patronul mirilor, al tinerilor căsătoriți care doresc copii, al săracilor, al prizonierilor, al studenților, al pelerinilor căutători de veșnicie. De asemenea, el este ocrotitorul farmaciștilor, marinarilor, pescarilor, brutarilor, dogarilor,berarilor, negustorilor, judecătorilor, preoților,parfumierilor, chiar și al tâlharilor care se pocăiesc. El este de asemenea, patronul Rusiei.
Etimologic, numele de Nicolae înseamnă ,,biruința poporului,, sau ,,biruitor asupra poporului“ - niki – laos (în lb. greacă), nume care s-a împlinit în viața marelui ierarh prin vocația sa deosebită de dăruire și milostivire către cei în nevoi. El a biruit poporul nu prin puterea pământească, ci prin puterea nesfârșită a iubirii și a sfințeniei sale pe care le-a dăruit tuturor celor ce l-au chemat și îl cheamă în ajutor.
Nașterea și copilăria Sfântului în Patara
Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut în sec.III d. Hr., în părțile Liciei din Asia Mică, într-o cetate ce se numea Patara, din părinți cinstiți și drept credincioși. Pe timpul nașterii Sfântului, Patara, împreună cu Mira, erau cele mai importante cetăți porturi ale Liciei. Mira (astăzi Demre- în limba turcă) este numit și orașul mirului pe malul Mării Mediterane, nu departe de cetățile Finike și Kas din Turcia de astăzi. Mira este vestită și pentru peșterile în care de-a lungul veacurilor s-au nevoit mulți pustnici creștini. Patara era de asemenea faimoasă și pentru Templul lui Apollo, ale cărui ruine se păstreză până astăzi.
Unele aghiografii care vorbesc despre sfânt susțin că mama sa se numea Nona iar tatăl său se numea Theophanes, un nobil vestit din cetatea Patara. Una dintre istorisirile pioase despre copilăria sa spune că Sfântul prunc, în timpul Sfântului Botez a stat în picioare în cristelniță, timp de trei ore, în numele Sfintei Treimi. O altă tradiție spune că unchiul său a fost Nicolae, episcop de Patara, care l-a povățuit în alegerea sa de a urma viața feciorelnică.
Sfântul Simeon Metafrastul afirmă: ,,Casa admirabilului său tată a fost Patara, cel mai faimos oraș al Liciei. Părinții săi erau dintr-o descendență nobilă, destul de bogați, fără a întrece dreapta măsură. Sigur că aveau gustul măreției pământești. Dar ei au fost pildă nobilă fiului lor, ca acesta să nu vrea nimic pentru dorințele sale egoiste, căutând mereu binele tuturor și urmărindu-i în toată vremea““.
Pruncul Nicolae – menționează unul din biografii săi Mihail Arhimandritul (sec. VIII) – în zilele de miercuri și vineri nu mânca nimic, iar în celelalte zile sugea doar de la sânul cel drept al mamei sale.
Sfântul Simeon certifică această realitate: ,,Când a venit vremea ca pruncul sfânt să fie hrănit și a fost pus la sânul matern, Dumnezeu a arătat tuturor ce fel de om avea să fie Nicolae când va ajunge la vârsta libertății de sine. Pentru că în timpul săptămânii se hrănea de sânul maicii sale ca orice copil, dar în zilele de Miercuri și Vineri nu se hrănea decât o singură dată. Și aceasta pentru că Nicolae, din primele momente ale vieții sale, a trăit disciplina pentru a arăta că abstinența și postul au fost votul întregii lui vieți. Și așa a crescut, model al bunei viețuiri, în parte reflectând caracterul părinților lui, dar și dezvoltând bunătatea din interior“.Înfrânarea a fost virtutea care l-a însoțit toată viața lui. Pentru aceasta a fost numit ,,Învățător al înfrânării – encratias Didascalon“ (in limba greacă).
Tinerețea Sfântului
Tinerețea Sfântului a avut loc în atmosfera romană în care se cântau imnele cavalerești Iliada și Odissea, se citeau filosofii stoici etc. Patara era cetatea permanentului transfer social și economic de la Roma către Siria și Palestina, căci aceasta era un port de tranzit în Mediterana. În această varietate de elemente culturale, mesajul înălțător al creștinismului era o noutate absolută pentru tinerii doritori de înțelepciune și puritate.
După Ioan Diaconul (sec.IX), părinții creștini ai Sfântului l-au educat cu mare grijă și l-au învățat tainele credinței și ale iubirii de oameni. A primit o educație creștină înaltă și părinții lui l-au inițiat în citirea Sfintei Scripturi de la vârsta de cinci ani.
Tinerețea Sfântului a fost un model de feciorie și iubire de înțelepciune. Era nelipsit din Biserică, iar idealurile lui erau în Scriptură și în martirii Bisericii timpurii. Metafrastul spune despre aceasta:,,Deci, ca un pământ bun și fertil, când a ajuns la vârsta cea cuvenită a fost trimis la studiu la profesor (grammaticus - în limba latină).În povățuirea acestuia, într-un scurt timp Nicolae a învățat multele discipline, deși toate cele de natură politică și mercantilă le-a respins. El a evitat anturajul de prieteni fără buna măsură și discuțiile cu femeile (…).Părăsind căile lumești, el își petrecea tot timpul în Sfintele Biserici“.
Alte surse aghiografice susțin că Sfântul a studiat în tinerețe la Alexandria Egiptului, unul dintre cele mai faimoase centre culturale și academice ale Imperiului Roman.
Majoritatea aghiografilor menționează că părinții sfântului au murit pe când sfântul era la o vârstă fragedă, lăsându-i o avere considerabilă, pe care el a dăruit-o multor familii sărace.
Teologia darului cu autor anonim
Unicul episod care ne-a parvenit din tinerețea sa este cel despre ajutorul pe care tânărul Nicolae îl dă unor fecioare sărace, pe care tatăl lor voia, din pricina sărăciei, să le dea spre desfrânare. Conform acestei povestiri, aproape de casa sfântului era un tată sărac, disperat pentru sorta fiicelor sale, pe care nimeni nu voia să le ia de nevastă din pricina extremei lor sărăcii. Este cunoscută tradiția din vechime (păstrată în unele locuri până astăzi) ca fiecare fată de măritat să aibă o dotă sau o zestre pentru nuntă, fără de care nu putea găsi prea mulți pretendenți. Unii pețitori erau interesați doar de averea fetei, ceea ce dădea naștere la o sumedenie de neînțelegeri în familiile proaspăt întemeiate. Tatăl despre care vorbim, provenind dintr-o familie nobilă, n-a găsit nici un om care să-l împrumute cu banii pentru zestre, drept pentru care se gândea să le dea la un bordel, unde dificultățile financiare ale familiei și-ar fi putut găsi un remediu.
Sfântul Nicolae, cunoscând gândul ascuns al tatălui, a decis să-l împiedice de la această fărădelege. El n-a putut lăsa frumusețea feciorelnică a fetelor sărace să devină aprindere întunecată a desfrânării. Ascultând de cuvântul Mântuitorului care cere ,,să nu știe stânga ce face dreapta““(Matei 6,3), tânărul Nicolae a așteptat noaptea, a sărit zidul de împrejmuire al casei, a aruncat pe fereastră o pungă cu galbeni și s-a făcut nevăzut. Se poate lesne imagina surpriza și bucuria bătrânului tată disperat, care vestindu-le bucuria fetelor sale, a decis să o mărite pe cea mai mare.
După ce a avut loc nunta, tânărul sfânt a decis să repete gestul de iubire pentru familia săracă. După ce a aruncat a doua oară punga cu bani pe fereastră, tatăl a ieșit degrabă ca să vadă cine îi era binefăcătorul. Nu a reușit. Tânărul binefăcător a dispărut în noapte. Dar tatăl a fost foarte fericit să organizeze nunta celei de-a doua fiice. După o vreme, Sfântul a venit iarăși noaptea pentru a-și împlini lucrarea cea bună. Tatăl însă priveghea în fiecare noapte pentru a afla cine este binefăcătorul ascuns al vieții lui. Nicolae a sărit zidul, a aruncat punga de galbeni pe geam, dar tatăl îl aștepta. Sfântul nu a reușit să fugă la timp, iar tatăl l-a prins de manta. Recunoscându-l pe sfânt, a căzut la picioarele lui și i-a mulțumit cu lacrimi. Tânărul sfânt i-a poruncit să nu spună nimănui de această faptă. Tatăl a promis aceasta, dar nu a reușit să-și ascundă bucuria, și astfel, numele Sfântului s-a făcut cunoscut în toată cetatea.
De atunci, minunea Sfântului Nicolae a devenit un model de dăruire anonimă și orice dar de la un necunoscut ca expresie supremă a iubirii care nu are nevoie de răsplătire,este numit acum darul Sfântului Nicolae. Și astăzi copiii cuminți și nu numai își pregătesc ghetuțele încă din ajunul sărbătorii Sfântului pentru a primi acest dar. De la Sfântul Nicolae ne-a rămas minunata Teologie a darului cu autor ascuns sau anonim despre care vorbește Mântuitorul:,,Deci, când faci milostenie, nu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și pe ulițe, ca să fie slăviți de oameni; adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție“.(Matei 6,2-4).
Lucrarea pastorală a Arhiepiscopului Nicolae de Mira
Dacă în cetatea Patara era protector zeul Apollo, la Mira, ocrotitoarea orașului era Artemis (Diana, în cultul roman), zeița vânătorii și a lunii. Fusese construit în cinstea ei un templu grandios în inima cetății, unde veneau păgânii din toate colțurile Asiei Mici pentru a o venera pe zeiță. De asemenea, în onoarea ei aveau loc jocuri, ritualuri și ospețe orgiastice care întunecau toată cetatea.
Nicolae, ales cu vrerea lui Dumnezeu episcop în Mira, a început opera sa predicatorială, evidențiind superioritatea credinței creștine față de cultul păgân politeist și idolatru. În locul cultului orgiastic al zeiței, Nicolae a arătat idealurile tinerilor creștini de feciorie, smerenie și învățătură. Dacă la începutul misiunii sale, câțiva creștini care supraviețuiseră cruntelor persecuții ale lui Dioclețian îl ascultau, pe măsură ce predica, oamenii simțeau puterea lui Dumnezeu din cuvintele sale, simțeau bunătatea și fermitatea marelui arhiepiscop și se întorceau la Dumnezeu. Când vorbea smeritul ierarh, ochii li se umezeau și în inimă li se aprindea un dor nepătruns pentru ceva mai frumos și mai sfânt decât toată lumea aceasta plină de păcate. Încă și toți cei vindecați de sfânt mărturiseau puterea necuprinsă a lui Dumnezeu și chemau mulțimea la mărturisirea adevărului.
Nicolae a fost neobosit în lucrarea sa pastorală. Printre cele mai frecvente vizite pastoral-misionare, erau cele care le făcea la martiri care suferiseră persecuții și temniță pe vremea lui Dioclețian și Liciniu. Ierarhul împlinea cuvintele Mântuitorului: ,,bolnav am fost și M-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la mine““(Matei 25).
Sfântul a adoptat măsuri drastice pentru combaterea păgânismului, încă foarte prezent în satele Asiei Mici (pagus-sat de aici vine termenul paganus- sătean).
Apărător al credinței creștine împotriva ereziilor
Sfântul Împărat Constantin a convocat Sinodul ecumenic de la Niceea, în 325 pentru a elimina tulburările din Biserică provocate de erezia ariană, erezie, care cu argumente raționaliste, nega dumnezeirea Fiului și deci mântuirea omului prin Hristos. Sfântul Ierarh Nicolae a participat și el la sinod, ca arhipăstor al cetății Mira. Văzând că Arie, protagonistul ereziei care îi poartă numele, nu încetează de a susține aberațiile sale raționaliste, deși era convins din toate părțile de episcopii ortodocși, Nicolae- după unii aghiografi-s-a mâniat și ridicându-se asupra lui Arius, i-a dat acestuia o palmă. Acest gest de mânie în prezența Împăratului nu putea rămâne fără rezultat. Constantin cel Mare a poruncit imediat ca Nicolae să fie aruncat în temniță, după ce l-a dezbrăcat de însemnele episcopale. Însă, noaptea, Mântuitorul Iisus Hristos și Maica Sa au apărut în vedenie și i-au dat înapoi episcopului întemnițat Evanghelia și omoforul episcopal.
Caracterul incandescent și râvnitor al Sfântului Nicolae s-a vădit în această dispută cu Arie. Impulsivitatea sa era răspunsul sfințeniei și al iubirii sale infinite față de cei săraci și îndurerați, al revoltei față de răutatea și indiferența autorităților politice, dar și apărarea până la martiriu a credinței în Hristos.
Ierarhul era aprig cu cei păcătoși, iar incandescența iubirii sale pentru toți oamenii se manifesta prin lipsa de compromis față de nedreptățile vremii. Sfântul ura păcatul și iubea pe păcătos, așa încât nimic nu i se părea prea mult sau prea puțin pentru îndreptarea unui suflet pierdut. Și aceasta pentru că știa prin harul lui Dumnezeu despre valoarea infinită a persoanei umane unice, pe care nimic în cer și pe pământ nu o mai poate repeta.
Mânia sfântă a ierarhului Mirei nu era decât expresia iubirii sale mistuitoare pentru Hristos, sădit în inima sa prin milostenie și rugăciune:,,Râvna casei Tale mă mistuie“(Psalmul 68,11;Ioan 2,17).
Prigoniri și suferințe pentru Hristos
Cele mai acreditate date biografice confirmă detenția Sfântului Nicolae pentru credința creștină.
Astfel, un martirologiu creștin spune:,,Dumnezeiescul Nicolae a fost arestat de magistrați, torturat, întemnițat și aruncat în carceră împreună cu alți creștini““. În timpul împăratului Dioclețian, episcopul de Mira a fost dus în fața autorităților imperiale, unde și-a mărturisit credința în Hristos. A fost supus la chinuri și apoi întemnițat într-o celulă umedă și rece, care i-a adus multă suferință și durere pentru întreaga viață. Unii aghiografi vorbesc pe baza tradiției pioase de diferitele chinuri la care a fost supus marele ierarh și puterea și bucuria cu care a primit să pătimească pentru Hristos.
Trecerea sa în veșnicie-334
Ioan Diaconul din Napoli(+880d. Hr.) recunoaște că nu are nici o informație despre moartea sfântului din Mira. După un secol, cel mai celebru aghiograf al ierarhului milelor, Sfântul Simeon Metafrastul scrie:,,După o viață lungă petrecută în lucrarea virtuților, a uns mitropolia din Mira cu mirul dulce și înmiresmat, stors din strugurii harului dumnezeiesc. A ajuns într-o vârstă avansată, plin de zile, fie pământești, fie cerești. Apoi, chiar și el a trebuit să se închine legilor firii, după destinul tuturor oamenilor, și a fost lovit de o scurtă boală. Deși bolnav, n-a încetat să mulțumească lui Dumnezeu pentru toate, cum fac toți credincioșii muribunzi, care senini se avântă spre cealaltă viață. De fapt, spre deosebire de cei ce se agață de această viață, Nicolae dorea să Îl întâlnească cât mai degrabă pe Hristos, lăsând deci această viață scurtă și trecătoare, pentru a trece la cea eternă și fericită, unde se veselește cu îngerii, în privirea cea înaltă și limpede a luminii Adevărului.Trupul lui cel neprețuit, cinstit de toți sfințiții episcopi și de tot clerul care purta făclii și candele, a fost depus în Biserica din Mira“.Tradiția aghiografică mai târzie vorbește despre 6 decembrie 334 ca zi a nașterii marelui ierarh în eternitatea iubirii Mântuitorului.
Cu rânduiala lui Dumnezeu începând cu primăvara anului 1087, moaștele Sfântului Nicolae se află până astăzi în orașul Bari din sudul Italiei.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.