Eşti aici

Sărbătorile martirilor - izvoare ale calendarului

Zilele de încununare ale mucenicilor au jucat un rol foarte important în cultul liturgic al Bisericii. Slava mucenicului vine de la Hristos Care este finalitatea martirajului și a Bisericii. Puterea rugăciunii martirilor a fost mereu prezentă în Biserică și „sângele lor este sămânța creștinismului“ (Tertulian). Aceasta este și rațiunea pentru care Biserica încă din zorii ei a pus moaște de mucenici la temelia Bisericilor. Această practică a fost urmarea directă a realității zidirii de Biserici pe mormintele martirilor. Locul de odihnă a unui sfânt devenea loc de pelerinaj și centru sfințitor al creației. Și în plan temporal zilele de sărbătoare ale martirilor erau zile de slăvire a lui Hristos.
Calendarele pe care au fost notate zilele de intrare în veșnicie ale martirilor (natalitia martyrum) s-au numit martirologii și – odată cu persecuțiile religioase – au devenit tot mai multe. Martirologiile erau calendare locale, care celebrau anumiți martiri însă, cu timpul, în dinamica interioară a Bisericii, sfinții unui loc au devenit universali. Poporul dreptcredincios a simțit rugăciunea lor pentru lume și astfel se explică acest transfer de sărbători de la o regiune la alta. Martirologiile locale și-au adus contribuția la formarea lentă a unor calendare bisericești mai generale, în care sfinții erau celebrați indiferent de etnia din care făceau parte. Mult mai târziu, în perioada de înflorire a Bisericii a luat ființa un calendar general, undeva prin secolele IX-XII.
Așadar existența unui calendar creștin primar nu poate fi negată în secolul al II-lea după Hristos, atunci când Sfântul Iustin Martirul și Filosoful dădea indicații despre slujbele dumnezeiești (în special despre Sfânta Liturghie), iar Didahia vorbea despre post, rugăciuni liturgice și Liturghie.
Afirmația lui Tertulian în lucrarea sa Apologeticum cap. 50, „Sângele martirilor este sămânță (a Creștinismului)“ dovedește puterea și perpetuitatea cinstirii lor în Biserică. Prezența lui Hristos Cel jertfit pentru lume și înviat era făcută vizibilă prin sfinții mucenici, cei care asumau Jertfa lui Hristos și trăiau în El viața lui Dumnezeu „Căci voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu“ (Coloseni 3, 3). Primul martir al creștinătății de după Cincizecime este Sf. Arhidiacon Ștefan, despre martiriul său vorbind Faptele Apostolilor (capitolul 7). Un ierarh martir despre al cărui cult avem informații decisive este Sf. Policarp al Smirnei. Viața și pătimirile sale pentru Hrsitos au fost scrise de martorii oculari ai morții sale, care au și instituit cultul anual al acestei zile.
De asemenea, Sfântul Ciprian, episcop de Cartagina (veacul al III-lea) vorbește explicit despre cinstirea martirilor și despre pomenirea liturgică a memoriei lor în viața Bisericii (Epistole 12, 1-2).
Lista Episcopilor Romei (354) este primul calendar explicit care prezintă pe lângă sărbătorile fundamentale ale creștinilor vremii și unele sărbători păgâne care coexistau în societatea romană cu cele creștine. De fapt acestă listă este „un calendar păgân încreștinat“ . De asemenea, calendarul creștin galican al lui Polemius Silvius (448) este tot un calendar păgân încreștinat. Începând cu secolul al V-lea, când credința se răspândește în societatea Împeriului Roman, apar calendare mai elaborate, în care sfinții martiri apar alături se evenimente din viața Mântuitorului și a Maicii Sale. Astfel sunt Calendarul de la Carmona (465-494) și cel de la Oxyrrinchus (sec. V-VI).
Un document de exceptională importanță pentru calendarele de mai târziu și pentru un studiu al cultului liturgic al Bisericii primare este Martirologium Syriacum scris în anul 411, probabil la Antiohia. Această listă de sărbători este mult mai mult decât un calendar local, cuprinzând martiri cu o mare cinstire în Răsărit și unii din Apus. El este primul martirologiu general, iar cercetătorii mai recenți afirmă că originea acestuia este un alt calendar grecesc scris în secolul al patrulea sau chiar mai înainte.
De asemenea, Martirologium Romanum cuprinde o listă mai largă a martirilor romani și occidentali în general. De remercat este că acest martirologiu integrează întreaga istorie în propedeutica venirii lui Hristos. În viziunea primilor creștini, timpul este consacrat liturgic prin prezența lui Hristos, iar istoria întreagă este sfințită și afierosită lui Hristos: „Mundum volens adventu suo piisimo consecrare“ .
Sunt cunoscute și Martirologium Hieronomianum scris – probabil – de Fericitul Ieronim sau de ucenicii lui, precum și Martirologium Gallicanum care se referă mai mult la martirii din Galia. Marele scriitor bisericesc Beda Venerabilul a scris un martirologiu cuprinzând sfinții cunoscuți din Britannia și împrejurimi. Demn de menționat mai este și Martirologiul lui Usuard din Galia scris undeva în jurul datei de 875.
Praznicele mucenicilor erau cu atât mai importante pentru Biserica primară, cu cât fundamentul jertfelniciei ei era tocmai mărturisirea acestora până la moarte a credinței în Hristos. După cum am menționat deja, Constituțiile Apostolice vorbesc despre serbările sfinților mucenici. Din primele veacuri, catacombele unde erau înmormântați martirii pentru credință deveneau locuri de închinare și pelerinaj, fiind primele Biserici ale creștinilor (împreună cu cele din case). În mod reciproc, temelia unei Biserici trebuia să conțină moaște de mucenici pentru a arăta vocația misionară și rodnicia Bisericii în sfinți, care sunt pecetea și mărturia realității că Biserica este Trupul lui Hristos. Sfinții mucenici, prin moarte deveneau rugători pentru cei aflați în primejdiile vieții pământești, iar sacrificiul (sacrum facere) lor era integrat euharistic Crucii și Învierii lui Hristos. Acesta este și temeiul vehemenței Bisericii la unele practici ale membrilor ei, care dintr-un platonism evirat ori urme de gnosticism refuzau să participe la liturghiile făcute în zilele de intrare la Dumnezeu ale mucenicilor: „Dacă cineva ar prihăni întrebuințând socoteală mândră, îngrețoșându-se de adunările mucenicilor sau de liturghiile ce se fac pentru dânsele și de pomenirile lor, fie anatema“ .
La aceste slujbe, numite teologic zilele de naștere ale mucenicilor, se citeau și pătimirile lor, care puse cap la cap formau aceste martirologii sau Acta Martyrorum, care sunt rudimentele calendarului liturgic al Bisericii: „Fie îngăduit încă a se citi patimile mucenicilor când se serbează zilele lor cele din cursul anului“ (Canon 54 al Sinodului de la Cartagina – 419) și „Nu se cuvine a săvârși praznicele nașterii mucenicilor în patruzecime ci a face Sâmbăta și Duminica pomenirea lor“ .
Referindu-se la acest canon, Părintele Prof. Dr. Ioan N. Floca, în lucrarea sa „Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii“, spune: „Acest canon stabilește rânduiala ca sfinții să se pomenească în postul mare numai sâmbăta și duminica“ . Și aceasta deoarece asceza postului era permanent alternată cu bucuria Învierii sărbătorită duminica. De aceea, Biserica primară a permis „frângerea pâinii“ adică Sfânta Euharistie să fie săvârșită numai Sâmbăta și Duminica în Postul Mare (cf. Canonul 49: „Nu se cuvine a jertfi pâine în Patruzecime, ci numai sâmbăta și duminica“, în concordanță cu Canoanele 66 și 69 Apostolice și cu Canonul 52 Trulan). La sărbătorile mucenicilor se prăznuia „nașterea“ lor întru eternitate, adică ziua morții lor pentru Hristos. Astfel, moartea mucenicului este nașterea lui în Împărăția lui Dumnezeu, iar acest eveniment este născător și purtător de har pentru întreaga comunitate eclesială. Prin jertfa mucenicului, întreaga Biserică rodește sfinți și își vădește fecunditatea sa în veșnicie.
De asemenea de foarte mare importanță pentru instituirea sărbătorilor sunt și consacrările (sfințirile) unor Biserici închinate unor sfinți, care au perpetuat și generalizat cultul lor, astfel că sfântul respectiv a fost cinstit în ziua sfințirii Bisericii. Astfel sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci a fost suprapusă peste ziua consacrării Bisericii din Ierusalim (după cum afirmă pelerina Egeria). Aceste festa encaeniorum au devenit sărbători generale în toată lumea creștină.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.