Eşti aici

Ușurătatea ca surogat al ființei

Faptul că am devenit o masă amorfă prelucrată de câțiva regizori-păpușari este semnul că adevăratele valori, tihna bunului simț, liniștea citirii dintr-o carte întemeietoare, zâmbetul netrecător de la întâlnirea celor dragi, șoaptele pline de lumină ale lui Dumnezeu în suflet, prezența lină și stăruitoare a îngerului păzitor, ritmul liturgic al sărbătorilor, toate acestea încep să se stingă în oamenii noului veac.
Privind retrospectiv, după douăzeci și unu de ani de la revoluție, trebuie să ne întrebăm: ce s-a schimbat, în bine sau în rău în ființa poporului român în aceste două decenii de tranziție, și mai ales ce definește fundamental sufletul poporului român născut ortodox, cufundat în apele pline de Duhul Sfânt ale Botezului, viețuind pe marea vieții care se înalță de viforul ispitelor sau străjuit de cruci, în liniște de cimitire, așteptând cu flori și cu lumânări la cap învierea cea de universală.
Pe de o parte atmosfera cenușie, de ghetou întunecat de neființă, s-a stins încetul cu încetul. Refacerea blocurilor comuniste (reabilitarea termică și văruirea în varii culori) este simbolică: ea încearcă să dea o tentă de armonie conglomeratelor de blocuri comuniste care excelau prin urâțenie, înghesuială și spirit concentraționar. Este de fapt ce încearcă oamenii să realizeze din viața lor: să dea un sens frumos tuturor durerilor dintr-o viață trecută prea repede și fără de lumină. O mulțime de case au răsărit ca ciupercile după ploaie în zonele peri-urbane, pentru cei care au înțeles că Dumnezeu a lăsat pe Adam și pe Eva într-o grădină, nu într-o cușcă de beton. Și pentru cei ce-și permit, bineînțeles.
Îmi amintesc de orașele pline de beznă, în care energia electrică era mijloc de intimidare națională prin întreruperea ei convulsivă și ritmică. Nici gând de reclame luminoase. Apoi, îmi aduc aminte de numărul covârșitor de Dacii, care proliferau un spirit al repetiției obsedante și înnebunitoare, în care nimic nou nu se poate întâmpla, decât discursul interminabil și absurd al tovarășului de la opt la zece seara. Și ziarele Scânteia, Cutezătorii, mitingurile imbecilizante, coada la butelie, bătăile pentru lapte, pilele pentru ficat de pui, ideologiile partinice, interdicțiile nesfârșite, daciadele în timpul Liturghiei, Europa liberă, Vocea Americii ascultată la Radio Ric (cel mai mic aparat de radio ever).
Oamenii s-au mai înseninat dar sunt mai obsedați de avere, rafturile sunt mai pline dar buzunarele mai goale, nu se mai citesc poezii, nu mai e bătaie pentru Cel mai iubit dintre pământeni.
Dar să sfârșim evocările auto-victmizante. Care este marca fundamentală a noii generații care trăiește acum? E cumva lipsa de modele, obsesia pentru televizor, sclavia plăcerilor, obsesia banilor, cultul zeului trup? Sau toate la un loc...
Una dintre cele mai importante caracteristici ale noului veac, plin de libertate folosită pentru înrobire este superficialitatea. Caracterul shallow, mentalitatea de pojghiță, băltoaca ontologică, „reacțiunea“ vie și seacă, emoțiile enorme dar care țin o zi, memoria scurtă, caracterul sintetic, spiritul de piață, surâsul ușuratic, evocarea succintă, morga neserioasă, într-un cuvânt mediocritatea ființei. Să mă explic: dacă astăzi moare o cântăreață trecută de glorie, mâine toată lumea ascultă siderată cântecele ei, varsă o lacrimă în colțul ochilor pentru ea, apar aplaudacii pe la televiziuni, versiunile conspiraționiste, prieteni mincinoși, moștenitori părelnici, melodii uitate. Toată lumea devine fan peste noapte. A doua, a treia zi însă, devoțiunea se șterge, admirația dispare, cântecele decad în obliviune, vedeta moare cu adevărat.
Apoi mai moare un poet. Toate televiziunile speculează momentul, reporteri înlăcrimați cinstind memoria poetului neamului, experți imbecili clamând posibile fraude sau poate vreo crimă, urlete de durere de la necunoscuți, poezii scoase de la naftalină. Peste câteva zile, lumea uită, se reîntoarce la banalul de fiecare zi, îngroapă adânc imaginea și memoria marelui dispărut.
Știm cu toții de nevoia de senzațional, de goana după rating. Dar răspunsul direct, acerb, docil al poporului la provocările mass-media este îngrijorător. Faptul că am devenit o masă amorfă prelucrată de câțiva regizori-păpușari este semnul că adevăratele valori, tihna bunului simț, liniștea citirii dintr-o carte întemeietoare, zâmbetul netrecător de la întâlnirea celor dragi, șoaptele pline de lumină ale lui Dumnezeu în suflet, prezența lină și stăruitoare a îngerului păzitor, ritmul liturgic al sărbătorilor, toate acestea încep să se stingă în oamenii noului veac. Acum nu mai e decât spirtul gregar, infuzat de zbieretul alarmist de la televizor.
Priviți cu atenție la el. Nouăzeci la sută dintre știri vând ceva. Inconștient ni se amanezează viața, pentru că începem fără voie să dorim ceea ce vedem, într-o înrobire progresivă și definitivă în fața pixelilor. Și de aici secarea izvoarelor de înțelepciune ale neamului, transformarea lacurilor adânci și reci de munte în bălți călduțe, puțin adânci, pline de păcat și de periferie. Ne-am lăsat baltă unii pe alții și uite ce-a ieșit.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.