Eşti aici

Smerenie şi valoare

Trăim într-o lume în care iluzia a devenit valuta forte a minţii umane care se droghează sistematic cu frânturi de realitate, având pretenţii de întreg, cu proiecte eşuate sau cu surogate de fericire. Nu degeaba Sfântul Ignatie Brianceaninov a pus diagnosticul corect al lumii de azi în faimoasa la lucrare „Despre înşelare”.

Vor spune unii că plăcerile gregare sunt aceleaşi, că tentaţiile acestei lumi ţintesc timpul şi mântuirea omului de la Facere încoace, că există o slăbiciune comună a umanităţii faţă de materie, pe care o foloseşte păcătos în scopuri de putere sau de plăcere. Da, dar mai este ceva de mare importanţă şi anume că în societatea consumistă în care trăim, între iluziile tehnologice şi culoarea pixelilor, uneori chiar virtuţile fundamentale ale vieţii sunt obnubilate, schimbate în firea lor, corupte în conţinutul lor bun sau chiar anulate pe motiv de expirare.

Spunând aceasta, să vă dau un exemplu: smerenia. Ea poate deveni, dacă nu e simţită autentic şi practicată onest, o simplă fanfaronadă interioară sau o demonstraţie de virtuozitate teatrală cu noi înşine. Alteori este un exerciţiu de mascare a propriei trândăvii sau simptomatica ignoranţei pline de mândrie. Nu pot uita temenelile fără substanţă din unele medii sociale sau lipsa de creativitate manifestată agresiv prin condamnarea celor care gândesc. De fapt, smerenia este un dar de la Dumnezeu pe care îl cultivi întreaga viaţă, dar nu poţi culege roadele lui decât dincolo, în lumea iubirii dumnezeieşti. Smerenia, ca fiinţă a veacului viitor, este mereu de neatins, piere atunci când pui mâna pe ea, se risipeşte ca o ceaţă de lumină, ca o auroră a vieţii sau ca un curcubeu. Dacă i-ai rostit numele a dispărut, căci face parte din regnul haric, acolo unde materia nu-şi are locul.

De multe ori smerenia falsă este invocată ca substitut al competenţei, alteori motivează arivismul, indolenţa şi indiferenţa: „nu ştie să scrie (vorbească, gândească), dar e aşa de smerit!”. Ea e folosită acerb şi de cei care-şi ascund inabilităţile şi frica de valoare clamând nevoia de umilinţă, alteori e egalitarism care mutilează fiinţa şi inactivează darurile lui Dumnezeu. Cineva spunea că un adevărat magistru îşi alege numai ucenici mai inteligenţi decât el. În acelaşi timp, Însuşi Hristos a spus că „nu este ucenic mai mare decât învăţătorul său”, arătând că în procesul de ucenicie, smerenia şi ascultarea sunt condiţiile necesare ale întrecerii maestrului. Educaţia înseamnă deopotrivă ascultare şi performanţă, discipolat al regulilor şi unicitate a creativităţii. În această perspectivă, troiţa Socrate, Platon, Aristotel poate fi de folos...

Mai demult, într-o Biserică unde mă aflam şi eu, s-au prezentat un teolog cu o ţinută decentă, respectuos, impecabil, cu o privire serioasă, despre care unii ar spune: „calcă a preot”. Dar când s-a aşezat la strană şi a început să cânte (impropriu spus), urechile tuturor s-au contorsionat ca la frecarea unui polistiren expandat. Am avut dilema: să-i spun cu blândeţe să tacă sau să nu-i lezez demnitatea şi să las poporul dreptcredincios să fie terorizat în continuare? Dacă i-aş fi spus să tacă, oare ar fi fost lipsă de smerenie?

În această ordine de idei, societatea, lumea, familia, statul, Biserica, trebuie guvernate pe principii de valoare. Oricât de mult aş iubi pe toţi credincioşii, în preoţie trebuie să intre doar cei vrednicei şi cu vocaţie. Adevărata Liturghie este atunci când în altar slujesc preoţi care s-au pregătit pentru asta mulţi ani, iar la strană cântă cei care se pricep. Asta nu înseamnă nicidecum lipsă de iubire pentru afoni, ci mai ales discernământ şi viziune, coerenţă, atenţie la detalii şi la întreg, intuiţie şi analiză, îngăduinţă şi judecăţi de valoare.

Îmi amintesc de un episod din studenţie. Eram în sesiunea din vară, aveam şanse mari să iau premiul I şi, într-o seară, vine la mine un coleg, prieten bun, căruia îi lipseau câteva sutimi să mă întreacă. La examenul de formare spirituală, profesorul avea pretenţia să cânţi la strană o Sfântă Liturghie întreagă pentru 10. Tipul era departe de acest deziderat. M-a rugat din inimă să merg cu el, să mă ascund sub strană, la Mănăstirea „Trei Ierarhi”, şi să cânt toată Liturghia, iar profesorul să creadă că era el. Oricât de mult ai vrea să te smereşti, criteriile de competenţă trebuie să primeze în faţa ignoranţei.

Bineînţeles că l-am refuzat şi am luat premiul.

Smerenia absolută, întreagă şi dumnezeiască a fost aceea a Fiului lui Dumnezeu, care din slava veşnică şi infinită a Treimii a luat chip de rob muritor, suferind toate durerile lumii din iubire. Adevărata smerenie înseamnă coborâre adâncă în viaţa celorlalţi, jerfă pentru binele fraţilor, simţire a durerilor semenului, realism duhovnicesc faţă de propriile neîmpliniri, conştiinţa prăpăstiei imense dintre ceea ce eşti şi ceea ce ar trebui să fii, dorinţa demnă de a deveni ceea ce vede Dumnezeu în tine. Nu te poţi smeri dacă nu cobori, asta dacă ai unde coborî.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.