Eşti aici

Învierea fiului văduvei din Nain – proorocie a Învierii lui Hristos

Evanghelia Învierii fiului văduvei din Nain este o parabolă tulburătoare despre viaţă şi moarte, despre nimicnicia acestei vieţi şi despre infinitul iubirii lui Dumnezeu pentru noi, despre trupul supus stricăciunii şi sufletul nemuritor, ambele sub puterea lui Dumnezeu.

Iubirea Mântuitorului pentru tot neamul oamenesc se vădeşte şi prin taina vindecării şi a învierii tuturor, pe care Hristos le dăruieşte semenilor Săi întru umanitate. În cazul de faţă, durerea mamei văduve care-şi pierde unicul fiu devine grai pătrunzător şi rugăciune întrupată care ajunge la inima lui Dumnezeu. Şi chiar dacă mama plină de lacrimi nu îi cere nimic Învăţătorului, totuşi Hristos nu poate suporta robia păcatului şi a morţii, Îi este străină înjugarea nostră cu moartea, Îl dor durerile noastre şi plânge alături de noi când ne pierdem sufletul ca pu un copil preaiubit prin păcat. Iubirea Sa pentru libertatea noatră de fii trece însă prin filtrul adevărului vieţii noatre, aşa încât Hristos vindecă „toată boala şi neputinţa” în popor. El este măsura supremă şi dumnezeiască a firii umane prin care viaţa este vădită ca fiind darul lui Dumnezeu şi taina euharistică a unirii omului cu Creatorul.

O interpretare socio-istorică a acestei Evangheliei rezidă din tragedia dublă care se afla în faţa Mântuitorului. Pe vremea Lui, nu existau sisteme de asistenţă socială sau pensii, aşa încât o femeie văduvă căreia îi murea singurul copil era condamnată la moarte prin înfometare, mai ales dacă provenea din clasa săracă a societăţii. De aceea părinţii fără copii erau consideraţi blestemaţi de Dumnezeu. Era aşadar o datorie reciprocă, aceea de a-ţi creşte copiii şi de a fi întreţinut de ei la bătrâneţe. Hristos simte aşadar această suferinţă a femeii căreia îi muriseră toţi cei dragi şi înviază pe tânăr pentru mângâierea mamei sale.

Însă mai mult decât o înviere din morţi izvorâtă din iubirea lui Dumnezeu, există o taină mai presus de înţelegere în această minune săvârşită de Hristos. În înţelegerea mistagogică a acestei Evangheliei, Mântuitorul Hristos simte în mod infinit, ca Dumnezeu, durerea mamei care şi-a văzut fiul mort şi simte în această durere, suferinţa mamei Lui când Îl va vedea murind. Şi înviază pe fiul văduvei, ca o proorocie a Învierii Sale din morţi.

De altfel, în Axionul din Sâmbăta Mare, atunci când Trupul lui Hristos zace mort în sânul pământului, Mântuitorul simte ca Dumnezeu durerea mamei Lui şi o alină: „nu te tângui pentru Mine, maică, vâzându-mă zăcând în groapă fără suflare. Căci voi învia şi Mă voi preaslăvi şi voi înălţa pe toţi cei ce slăvesc cinstită pomenirea ta”. Hristos o iubeşte pe mama Sa, încât chiar din sânul pământului are grijă de Sânul dumnezeiesc care l-a născut şi crescut.

Învierea fiului văduvei din Nain este aşadar proorocia Învierii lui Hristos, anticiparea biruinţei asupra morţii şi taina euharistică a iubirii lui Dumnezeu pentru maica Sa şi pentru toţi oamenii care Îl nasc pe El în inimile lor, prin rugăciune şi Sfintele Taine.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.