Eşti aici

Pruncii Betleemului şi pruncii Sodomei

După Crăciun, toată creştinătatea evocă terifiată Măcelărirea copiilor de către Irod. O crimă ale cărei proporţii nu poate fi evaluată niciodată. Unii încearcă să atenueze oroarea spunând că nu au fost 14 000 de prunci, ci doar câteva sute bune, ca şi cum uciderea unui prunc sau mai multor mii nu este din acelaşi registru al iadului.

În Occident mai ales, uciderea pruncilor este motiv de reflecţie, de valorizare a vieţii şi de gândire mai adâncă asupra adevăratelor priorităţi ale umanităţii. La noi parcă trece prea uşor aces episod al istoriei fugare a lui Dumnezeu pe pământ.

Un prunc este şi are tot ce-i mai bun pe lume. Este sinteza fericită a valorilor umanităţii. Toată nevinovăţia lumii este cuprinsă în ochii săi. Un om mic de tot, care are totul bun. Pruncul este paradigma teologică a creaţiei lumii, totul în el este „bine foarte”, nu are niciun micron de ură, de urâţenie, de răutate sau de păcat. Doar păcatul strămoştesc ca slăbiciune a căderii, labilitate fiinţială a netemeiniciei strămoşilor. În acelaşi timp, un prunc dăruieşte sens întregului univers. El poate aduce fericirea rodirii părinţilor lui, uneşte casele, schimbă minunat minţile născătorilor lui, nesomnul lor este odihnă preacurată, plânsul lui este făcător de bucurie. Chipul pruncului mirat asupra întrebărilor lumii este culmea frumuseţii lăsate de Dumnezeu pe pământ. Dumnezeu surâde prin prunci, plânge prin ei, ne priveşte de la sânul mamelor cu o iubire infinită. Pruncii omeneşti nu sunt doar nişte pui de oameni, ei sunt icoanele umanităţii originare, sfinte şi slăvitoare de Dumnezeu. Pruncul alăptat la sânul mamei este catapeteasma raiului, în care Dumnezeu hrăneşte de la începutul lumii pe om, iar omul maximal, feciorelnic (Maica Domnului), Îl hrăneşte dumnezeieşte pe Dumnezeu. De-abia mai târziu vor cădea pruncii în gravitaţie personală, şi se vor umple de nefiinţa păcatului.

Uciderea pruncilor de către Irod, doar doar nu i-o lua cineva împărăţia este începătoria răutăţii totale. Un prunc nu are nicio putere pe pământ. Toată puterea Lui este în cer. De-abia prin Cruce şi prin Înviere, Pruncul infinit poate spune: „Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ”. Un prunc nu poate merge, bate, mustra, nici măcar vorbi pe limbajul limitativ al oamenilor. Cu toate acestea în el există în miez, in nuce, toată complexitatea creaţiei izvorâte din gândul cel de taină al lui Dumnezeu. În ochii lui mici, se află ascunse în smerenie, toate lumile pe care le va vedea, gândi sau făuri în viaţa sa temporală şi în cea veşnică.

De aceea proorocia lui Ieremia este surprinzătoare: „Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire şi ţipăt mult. Rahila plângea pe fiii săi şi nu voia să se mângâie, pentru că nu mai sunt”. Când îţi moare un copil, durerea iscată în inima ta devine inima însăşi, prăpastia absurdului de suferinţă în care încap toate lacrimile acestei lumi. Părintele devine orfan pentru vecie, iar timpul nu acoperă rana, ci o deschide cu fiecare clipă, ca o proorocie a morţii proprii. De fapt, părinţii cărora le-au murit pruncii au murit şi ei, şi doar Dumnezeu mai susţine viaţa şubredă de aici, până când se vor întâlni cu copiii lor. Viaţa lor este o distanţă, un interval al durerii, în care dorul pentru copil ţine loc de timp, până la moarte.

De multe ori mi-am pus întrebarea: Oare de ce Dumnezeu a ars Sodoma, cu tot cu pruncii din ea, dar n-a ars pe soldaţii lui Irod? Creatorul ştia că pruncii născuţi în tărâmul păcatului perversităţii cumplite vor ajunge mai răi decât părinţii lor. Căci nu există oprelişte în răutate, ea e infinită, ca şi iadul în care ajunge la sfârşit. Sodoma este chipul durerii nesfârşite a lui Dumnezeu de a vedea cum acei prunci minunaţi vor ajunge să fie terfeliţi de nefiinţă, aşa că El, Iubitorul de oameni, arde cu foc cetatea, pentru ca pruncii din Sodoma să nu ajungă la culmea răutăţilor. Focul Sodomei a fost pus pentru salvarea veşnică a pruncilor din ea, pentru că cei mari erau deja infestaţi de urâciunea pustiirii. Moartea pentru aceşti prunci este scăparea lor definitivă de iad, este invalidarea unei vocaţii de răutate prin iubirea şi bunătatea lui Dumnezeu. Aşa că pruncii Sodomei sunt acum la lumină, ca o sfidare a iubirii împotriva întunericului care nu va putea să o cuprindă în veac.

Ne oripilăm în zadar de drama pruncilor ucişi de Irod. În viaţa noastră, uciderea celor mai sfinte mădulare ale umanităţii continuă mult mai subtil, mai sistematic şi mai efectiv. Spitalele unde ar trebui să se audă glasurile cristaline ale vieţii sunt de fapt nişte abatoare ale umanităţii, unde sunt ucişi mii de prunci sfinţi, spre osânda veşnică a părinţilor lor. Ofensiva celui viclean de la începutul lumii nu s-a axat niciodată mai mult pe copii. Pruncii sunt îndobitociţi în faţa calculatoarelor, aţâţaţi cu violenţă prin televiziune, stârniţi hormonal prin fiecare imagine de pixel, stimulaţi şi hrăniţi cu răutate în fiecare clipă. Încet încet, lumina dumnezeiască se stinge în ei, pentru a fi înlocuită cu lucirile fascinante ale focului. Violenţa înseamnă ucidere, plăcerea carnală care nu este născătoare de prunci este ucidere, răutatea este uciderea celuilalt în inima noastră. Toate predate abil de cel care de la început a fost ucigător de oameni.

Singura categorie de oameni inexistentă în iad este aceea a copiilor (mici). Şi aceasta pentru că cel mai cumplit ucigaş în serie, la începutul vieţii sale a fost sfânt. Lucifer însuşi în copilărie era înger luminos. Iadul cu prunci în el se transformă firesc în rai, smoala spirituală din el înflorind de glasurile lor şi focul stingându-se în lacrimile nevinovăţiei. Din această perspectivă, moartea, uneori prematură, întotdeauna absurdă, este tocmai subterfugiul iubirii lui Dumnezeu pentru a ne scoate din vârtejul devastator al propriilor noastre dureri. Cel mai mare avantaj al umanităţii este acela că Dumnezeu nu te condamnă niciodată pentru ceea ce vei deveni.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.