Eşti aici

Maica Domnului: fidelitate infinită şi jertfă deplină

Maternitatea este o mare chemare. Cum putem înlocui iubirea unei mame? Iubirea, călăuzirea şi influenţa pe care le dăruieşte mama sunt distinct şi nepreţuite. Toate mamele care doresc să fie sincere chemării lor înalte trebuie să privească la femeia care a devenit cea mai mare mamă a tuturor. Născută în condiţii sărăcăcioase, ea a fost chemată de Dumnezeu să fie Maica Fiului Său.

De mulţi ani, multe femei din societatea noastră au declarat că nu mai găsesc sensul şi împlinirea în maternitate. Să vedem câteva gânduri ale unor mari oameni despre rolul pe care mamele lor l-au jucat în viaţa lor.

George Washington a spus: „Mama mea a fost cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată. Tot ceea ce am datorez mamei mele. Ei îi atribui tot succesul meu în viaţă, prin educaţia morală, intelecturală şi fizică pe care am primit-o de la ea”. Abraham Lincoln a spus: „Tot ceea ce sunt sau doresc vreodată să devin, datorez îngerului meu: mama”. Din nefericire, mulţi oameni din societate nu mai sunt de acord cu aceşti mari oameni care au avut mari mame.

Mama lui Dumnezeu a fost însă modelul adevărat al maternităţii. Ceea ce a făcut ea defineşte dumnezeieşte toată vocaţia de mamă, adică de împreună creatoare cu Dumnezeu.

Papa Ioan Paul al II-lea, un mare iubitor al Maicii Domnului, vorbind despre moştenirea ei prezentă în toate femeile lumii a spus: “Poate spus că femeile, privind la Maria, îşi găsesc în ele însele taina trăirii feminităţii lor cu demnitate şi cu dobândirea împlinirii lor adevărate. În lumina Mariei, Biserica vede în chipul femeilor reflexia unei frumuseţi care oglindeşte cele mai delicate sentimente de care este capabilă inima omenească: jertfa de sine totală a iubirii, puterea de a purta cele mai mari suferinţe, fidelitate infinită şi devoţiune neobosită a lucrării, abilitatea de a combina intuiţia profundă cu cuvintele de sprijin şi încurajare” (Enciclica Papei Ioan Paul al II-lea, Redemptoris Mater).

Maica Domnului rămâne mama celui mai mare om dintre oameni, căci era Dumnezeu şi Maica unui Dumnezeu pe care L-a învăţat să fie Om. Prin ea, Împăratul universului se odihneşte în braţe de muritor şi învaţă dumnezeieşte iubirea infinită de care este capabilă creatura faţă de Creatorul ei. În acelaşi timp, omul pătrunde prin Fecioara cereştii iubiri în adâncul de taină al iubirii dumnezeieşti, înţelegând cu puterea inimii iubirea jertfelnică a Creatorului. Dând naştere omenească lui Dumnezeu, Fecioara învaţă taina creaţiei din nimic şi din iubire şi dăruieşte lui Dumnezeu izvorul cel preacurat al iubirii ei, dăruit de El la început, însă umplut cu toată suferinţa neamului omenesc. Fecioara este omul care a simţit că Dumnezeu, oricât de mult ar fi ucis, iubeşte până la sfârşitul veacurilor creaturile Sale. Dând naştere vieţii, Maica Domnului renaşte din nou neamul omenesc. Ea Îl învaţă să vorbească limba aramaică pe Logosul suprem al veacurilor slavei necreate. Ea Îl învaţă să meargă pe cel ce străjuieşte statornicia cerurilor şi bunul mers al galaxiilor vieţii. Ea îl îmbrăţişează cu iubire pe cel ce ţine în braţele sale toată făptura cea de sub cer. De aceea ea e “platitera ton ouranon” (mai mare decât cerurile) şi Tron viu, încăpător de Dumnezeu şi iubitor de oameni. Prin lacrimile ei de lângă Cruce, curge durerea întregii istorii şi se revarsă în oceanul infinit al iertării şi iubirii lui Dumnezeu.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.