Eşti aici

Bursa la Cambridge şi coşul de gunoi al umanităţii

La o primă vedere, Apple este compania cu cea mai valoare de pe pământ (peste 100 miliarde de dolari). Ea a surclasat giganţi economici ca Coca Cola (59), Microsoft (54), IBM (52,3), Google (50,6), Philip Morris (48,3), Procter&Gamble (47) şi McDonalds (45,84).

Privind mai adânc, unii vor spune că Apple este o marcă a păcatului, pentru lăcomia de gadget-uri pe care o inspiră, alţii vor vorbi despre tehnologia care răpeşte timpul necesar pentru mântuire. Unii vizionari vor spune ceva despre civilizaţia vizuală unde succesivitatea imaginilor instaurează o superficialitate a simţurilor care cad inconştient şi instinctual în idolatrie. Alţii asociază Apple cu stilul şi rafinamentul minimalist al viitorului, în care luxuria, sincretismul şi combinaţia sunt inutile unui om robotizat. Ceea ce este clar este că această companie a fost mereu cu un pas înainte în ceea ce priveşte noutatea şi rapiditatea tehnologiilor informatice, o emblemă de fineţe şi o alternativă la banalul Microsoft. Oamenii de birou mai ales asimilează mărul american cu ultima generaţie, cutting edge, modă, trend, tendinţă.

De bună seamă, toate aceste afirmaţii au părţi semnificative de adevăr.

Există şi oameni care au afirmat cu tărie că Apple este o marcă antihristică, pentru că logo-ul companiei, un măr muşcat, aminteşte de căderea în păcat a lui Adam şi a Evei, deci este compania păcatului legiferat, a şarpelui noetic şi a răutăţii generalizate. Un partid politic din Rusia a iniţiat chiar un proiect de lege prin care urmăreşte interzicerea vânzărilor Apple în Rusia dacă nu-şi vor schimba logo-ul. De fapt, mărul este inspirat de Isaac Newton şi de mărul care i-a căzut în cap, făcându-l să descopere legea atracţiei universale.

Tehnologia este o invenţie a spiritului uman care ne apropie de pământ şi de locuitorii ei. Televizorul face planeta un sat minuscul, internetul este deopotrivă sală globală de spectacole şi geo-market, însă sufletele oamenilor se îndepărtează odată cu extensia universului lor mental. Telefonul îi face pe toţi cei cunoscuţi prezenţi virtual la urechea noastră la orice oră, însă ne lipseşte de bucuria surprinzătoare a noutăţii şi ne relativizează intensitatea prezenţei. E-book-ul cară în spate în 300 de grame câteva mii de volume, gata de citit, însă păcat că puţini sunt cei care citesc.

Tehnologia a fost privită întotdeauna ca un apanaj al morţii, ca o proorocie a celui viclean, mai ales de către cei care erau doritori de isihie şi de liniştire duhovnicească. Şi uneori mă gândesc că nu se poate ca toţi să fi greşit.

La sfârşitul veacului 19, trenul cu aburi era numit fiara apocaliptică de către creştinii obişnuiţi cu liniştea adâncă a firii. La vederea monstrului cu foc pe nări şi urlete sălbatice, nu puţini au fost care au vestit încetarea acestei lumi. Apoi, la mijlocul veacului 20, Sfântul Ioan Iacov de la Neamţ spunea că radio-ul este slujitorul diavolului, unealta iadului şi pierzania oamenilor. Mai târziu, televizorul a fost catalogat ca fiind demonul din casă, cu faţa pe masă şi cu coarnele pe acoperiş (după o profeţie mai veche). Astăzi, internetul cu uriaşele sale zone de gunoi sub-uman, este numit ca fiind cea mai nocivă unealtă de moarte a sufletelor.

Interzicerea tehnologiei este imposibilă. Întoarcerea întregii societăţi la Evul mediu nu mai e o opţiune, decât în cazul destul de posibil al iernii nucleare. Suntem obligaţi să trăim printre maşini, printre computere şi printre ecrane. Avem nevoie de tehnologie pentru a lucra, trăi, interacţiona cu cei din jur. Şi atunci ce este de făcut?

Putem folosi tehnologia nu ca un risc, ci ca o şansă. Dacă în vechime o carte costa cât o pereche de boi, astăzi informaţia imensă ne este accesibilă absolut gratis. Telefonul îl putem transforma într-un vestitor al bucuriei, ocupându-ne de cei suferinzi, de cei singuri, de cei bătrâni, dăruindu-le câteva minute de bucurie şi de taifas. Putem fixa radio-ul pe Doxologia (pe internet) sau pe Trinitas şi ne vom îmbogăţi din chivotul de înţelepciune şi slujire liturgică ale Bisericii. Putem vedea la televizor documentare istorice, culturale, geografice, tradiţionale, etnografice, de o valoare excepţională. Putem instala o aplicaţie pe internet (precum Procon Latte) care să ne respingă din start toată violenţa, pornografia şi anomalia, şi putem pune bookmark-uri la portaluri ortodoxe (Doxologia), la biblioteci gigantice, la dicţionare, baze de date imense, arhive covârşitoare.

Însă niciodată să nu evităm să mergem şi să-i vizităm faţă către faţă pe cei singuri, să nu lăsăm din mână o carte bună, să nu rămânem acasă la Liturghie, să nu ne blocăm în ştiri imunde şi telenovele stupide, să nu ne transformăm casa şi mintea în Ghe-Hinom. Căci internetul poate fi ceea ce faci din el, aşa cum e şi mintea ta: o bursă permanentă la Cambridge sau coşul de gunoaie al umanităţii.

Şi pentru a vedea privirea vizionară a unui sfânt asupra tehnologiei şi a răului pe care aceasta îl poate provoca sufletului viu, vă invit să citiţi o poezie a Sfântului Ioan Iacov de la Neamţ, despre radio:

Mizeria din lume şi cheful celor cu radio

Cinstitele Lăcaşuri
Acum se pustiesc
Căci oamenii acuma
La Radio se silesc.

În ocna sovietă
Se chinuiesc mereu
Acei care din râvnă
Iubesc pe Dumnezeu!

Pe front sub mii de gloanţe
Cad sute de ostaşi,
Lăsând femei vădane
Cu bieţii copilaşi.

Cutremurul pe ostrov
Îl face cimitir,
Curmând la mii de oameni
Al vieţuirii fir.

În schimb auzi la Radio
Cum cântă măscării
Şi celor graşi la ceafă
Le face jucării!

În casa cea săracă
La sobă pe cuptor
Orfanii fără pâine
Îşi plâng pe tatăl lor.

Copila cea orfană
Rămasă prin streini,
Plângând aşteaptă milă
În poartă la vecini.

Dar Radioului nu-i pasă,
El cântă la vecini,
Făcând pe cei din casă
La inimă “haini”.

Acel sărac oftează
Şi nu poate dormi,
Datornicii cer banii
Şi nu-i poate plăti!

În târg pe piatra goală
Un cerşetor zăcând,
Zadarnic cere milă
Cu lacrimi, tremurând.

În fundul puşcăriei
Se-nchide pe nedrept
Creştinul cel cu râvnă,
Fiind bătut în piept.

Iar colo lângă groapă,
Alături de sicriu,
Amar se tângueşte
O maică fără fiu!

La Radio cântă marşuri
În piaţă la oraş,
Ducând în nesimţire
Pe omul pătimaş.

În patul suferinţii
Bolnavul cel sărac
Nu are mângâiere
De hrană, nici de leac.

Iar muzica la Radio
Ca nişte boi răgând,
Le dă curaj la oameni
În chefuri petrecând.

Proptindu-se în cârje,
Beteagul din război,
Alunecă şi cade
Pe stradă în noroi.

Iar Radio lângă dânsul
Cântând caraghios,
Îl face să înjure
Pe cel care l-a scos.

Acel robit de patimi
Căzând din darul sfânt
Nu află astăzi sprijin
La cei de pe pământ!

Iar Radioul dănţuieşte
Acum la mânăstiri,
Făcând să pierdem rostul
Sărmanei mântuiri!

Pe calea mântuirii
Un suflet apucând,
Programul de la Radio
Îi vine lui în gând!

La patru după masă
Concert îi rânduit
Şi nu am vreme astăzi
Să merg la spovedit!

Duminică la nouă
Sunt cântece hazlii
Ocazia nu pierde
Cu sfinte Leturghii.

La praznicele Sfinte
Se fac excursii mari
Şi lasă tinerimea
Streină de altar.

În posturi “lumea nouă”
Petrece mai vârtos
Şi balul ca o slujbă
Îl pregăteşte jos.

În timp ce face slujbă
Sfinţitul Slujitor,
La crâşmă îl ascultă
Râzând cu Radioul lor.

În vremea când se roagă
Un suflet credincios
Alături zbiară Radioul
Un cântec ruşinos!

Iar când petrec la groapă
Plângând pe adormit,
În drumul lor le cântă
Acum de dănţuit.

Cuvântul cărţii sfinte
Acum a amuţit,
De când le cântă Radio
La cei ce s-au sfinţit.

Duminica la slujbă
Creştinii nu prea vin,
Iar cinematograful
Îi totdeauna plin.

Biserica adesea
Nu are cântăreţi
Iar noaptea la petreceri
Se cântă fără preţ.

Mizeria din lume
Sporeşte azi mereu,
Căci azi puţini din oameni
Mai cred în Dumnezeu!

Pe căile pierzării
Cei mulţi călătorind,
Acompaniamentul
De Radio au slujind.

Mizeria din lume
S-adună mai cu spor
În cântecul de Radio
Spre iadul pierzător.

În toată lumea astăzi
Răsună glasul lui,
Ca un concert funebru
Pierzării omului!

Corabia vieţii
Se luptă azi în larg
Avându-şi cârma ruptă
Şi pânza la catarg.

Din Miază-Noapte valuri
Lovesc acum cumplit
Corabia în coaste
- Cu omul buimăcit -

În loc să se grijească
De pânza pentru vânt,
Sărmanul om ascultă
A Radioului cânt!

Şi cântecul de Radio
Pe om l-a fermecat
Şi duhul nesimţirii
Îl ţine încleştat!

Şi după imnuri sfinte,
Auzi la Radio iar
Cântări neruşinate
Slujind lui Veliar.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.