Eşti aici

29 august – taina iubirii ucise

În această sărbătoare vedem cu adevărat extensia răului în univers, puterea vicleniei şi a nimicniciei, vectorul distugător al voinţei umane pervertite, răbdarea înlăcrimată a lui Dumnezeu, aşteptarea veacurilor şi – de ce nu – o justificare a iadului, ca măsură a libertăţii în înstrăinare de Dumnezeu.
Biserica lui Hristos se înveşmântează în negru şi în suferinţă pentru a-şi aminti de tăierea capului Sfântului Ioan, Botezătorul, Înaintemergătorul şi proorocul Domnului Hristos.

Este o sărbătoare care se ţine cu post aspru, cu rugăciune şi cu Liturghie. În ea răsună nu cântecele de bucurie ale vieţii, ci durerea pentru moartea celui mai mare om născut din femeie, aşa cum l-a numit Însuşi Fiul lui Dumnezeu.

Dincolo de însemnătatea simbolico-teologică a învăţăturii sale care a arătat Calea-Hristos, trebuie să spunem că însuşi momentul şi contextul morţii Sfântului Ioan are o semioză adâncă. În ea vedem cu adevărat extensia răului în univers, puterea vicleniei şi a nimicniciei, vectorul distugător al voinţei umane pervertite, răbdarea înlăcrimată a lui Dumnezeu, aşteptarea veacurilor şi – de ce nu – o justificare a iadului, ca măsură a libertăţii în înstrăinare de Dumnezeu.

Proorocul curăţiei sfârşeşte cu lumea aceasta în sălaşul necurăţiei premeditate, alesul iubitor de feciorie este ucis de maica desfrânării şi de acoliţii ei, glasul de tunet al veacurilor este închis de muzicanţii răutăţii, mintea cea limpede a istoriei cade ucisă de beţia şi de imbecilitatea celor răi, văzătorul şi simţitorul de Dumnezeu încă din pântecele maicii sale devine victima celor orbi pentru veşnicie şi nesimţitori până la sfârşit. Martorul arătării Preasfintei Treimi tace acum sub loviturile oamenilor diavolului. Dascălul pocăinţei este omorât de adepţii vicleniei şi a bogăţiei vinovate. Porumbelul pustiei interioare este ucis de către doritorii de stăpânire pământească.

Toate acestea îngăduite de Dumnezeu, care a arătat prin Ioan puterea iubirii de a birui moartea şi a de a străbate pământul, iadul şi cerurile în vestirea Luminii care se revarsă peste univers.

Omul purtător de minte, Capul cel sfinţit de privirea preacurată a lui Dumnezeu este scurtat de cap de către cei fără de minte, ale căror simţuri animalice au devenit raţiunea de a fi. Mâna care a atins Creştetul Stăpânului veacurilor zace acum fără să mai poată să arate vinovăţia preadesfrânării.

Femeia izvor de desfrânare putea cere cetăţi, averi nemăsurate, funcţii şi promisiuni uriaşe, aur şi argint, însă a cerut moartea celui mai sfânt dintre pământeni. Este gestul suprem de răutate esenţială, de absurd al morţii şi de ignoranţă de iad. Este inutilitatea şi golul veşnic al răului, care se întoarce împotriva sa. Este gestul sinucigaş al oricărei viclenii pe termen lung. Şi mai este simbolul vocaţiei ereditare a vicleniei, pedepsite la potop, în Sodoma şi în Egipt. Este simbolul puterii rele a femeii când bărbatul este robit de patimă întunecată şi devine ucigaş fără voie şi fără libertate.

Uciderea lui Ioan, ca proorocie a milioanelor de martiri creştini ai istoriei, este cu atât mai înfricoşătoare, cu cât este complet inutilă, efectul unui jurământ făcut la beţie, întunecat de poftă desfrânată şi care putea fi oricând anulat prin decizia regelui. Virtuţile cereşti concentrate dumnezeieşte în sufletul şi viaţa marelui Înaintemergător sunt batjocorite de cele mai amare păcate, purtătoare de nefiinţă şi de moarte: adulter, incest, beţie, răutate, viclenie.

Prin toată durerea ei, moartea Sfântului Ioan este o proorocie a Răstignirii Mielului lui Dumnezeu, vestirea faptului că Dumnezeu iubeşte atât de infinit pe oameni încât este gata să moară pentru ei, să fie cu ei până la sfârşit, să meargă la iad pentru creaturile sale căzute.

Dar mai mult decât atât, moartea proorocului este o mustrare uriaşă pentru fiecare dintre noi. De care parte suntem, în temniţa rece aşteptând în rugăciune decapitarea, sau la mesele pline de desfrânare ale acestui veac? Suntem mărturisitori până la moarte ai Adevărului, sau avocaţi vicleni ai compromisului cu răul? Suntem iubitori de pustie sau de ospeţe? Suntem urmaşii lui Ioan sau ai lui Irod şi Irodiadei? Sărbătoarea de faţă este o judecată interioară a veacurilor, instanţa de separare a oamenilor lui Dumnezeu de oamenii celui rău. Căci capul preasfânt care a privit cerurile revărsându-se peste pământ nu încetează în veac de a mustra pe cei ce calcă în picioare iubirea jertfelnică a lui Dumnezeu pentru oameni.

Ioan este martorul credincios, lipsit de compromis, care a trăit şi a murit pentru a-L vedea pe Mielul preacurat al lui Dumnezeu şi pentru a se împărtăşi din sfinţenia Lui. Tăierea lui este sărbătoarea iubirii ucise, care trăieşte veşnic în inima lui Dumnezeu şi trece în regnul nevăzut, de unde umple veacurile cu lumină de cer.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.