Eşti aici

Plânsul Maicii Domnului - Meditaţie în Sfânta şi Marea Vineri

Eu Te-am născut pe pământ. Mă aflam la rugăciune când am primit din cer Vestea ce Bună că voi naşte Fiu, fără de bărbat, din pogorârea Duhului Sfânt peste fecioria mea smerită. Acolo, la sfatul de taină cu arhanghelul, am făgăduit că Te voi naşte şi Te voi iubi toată viaţa şi veşnicia mea. Am simţit în pântecele meu prezenţa Ta de lumină, simţeam cum Dumnezeu se mişcă în fiinţa mea, ca un preaplin de bucurie şi de dăruire. Te-am născut fără de durere, în feciorie şi taină sfântă, pe Tine, Împăratul meu, Fiule şi Dumnezeul meu. Te-am privit şi am ascultat primul Tău plâns în această lume, am simţit dorul cum Tu Dumnezeule îmi căutai sânul, Tu care hrăneşti cu nemurire şi viaţă întregul univers. M-am făcut izvor de viaţă Ţie, Izvorule preacurat de viaţă a lumii. Şi apoi Te-am hrănit la sânul meu, cu frică şi cu sfială, privindu-Te cum creşti, Tu care eşti mai mare decât veacurile, Părintele sfânt al galaxiilor în uimire. La Mine plângeai când Ţi-era foame Hrănitorule de univers, eu Te primeneam pe Tine cel ce cureţi făptura de răutate, iubirea mea o căutai Iubitorule de oameni. Când Ţi-era frig, în nopţile din deşert spre Egipt, Te acopeream cu trupul meu, îţi suflam cu gura mea căldură peste faţă, Tu Căldura cea preaiubită a veşniciei. Eu am ascultat primul Tău gângurit, Dumnezeul meu, Cuvinte al Tatălui din care izvorăsc cuvintele întregii creaţii. Către mine privind cu dor preafrumos ai spus pentru prima oară Mama, Tu Născătorule de lumi. Pe Tine Te-am iubit şi Te-am privegheat în fiecare clipă a vieţii mele firave, Iubirea vieţii mele şi Viaţa iubirii mele. Tu eşti singura mea speranţă, singurul meu sprijin.

Pe Tine Te-am dus în braţe, pe Tine Te-am îmbrăţişat, Doamne al Puterilor, Împărate al Heruvimilor şi Serafimilor. Erai uşor ca un fulg de porumbel, Tu Cel ce eşti mai greu decât veacurile, însă în smerenia şi iubirea Ta Te făceai uşor în mâinile mele ca să nu ostenesc. Erai infinit de subtil şi de iubitor, tăcerea Ta valora mai mult decât mii de cuvinte. Eu te-am învăţat să mergi, Tu Calea, Adevărul şi Viaţa. Eu Te-am învăţat să vorbeşti, Tu Cel ce eşti Logosul etern al Tatălui. Toată viaţa mea Te-am căutat, mi-era dor de Tine chiar şi atunci când mi-erai în braţe, mi-era dor de vremea când erai una cu mine, când inima mea bătea împreună cu a Ta. Ai început să Te desprinzi de mine, Fiule, mereu aplecat asupra cărţilor, rămânând în Templu pentru a le preda bătrânilor adevărul străluminat din pergamentele vechi, Tu, Mielule al lui Dumnezeu. Iar când ai ieşit la propovăduire, Te-am pierdut, Te-am căutat mereu, deveniseşi una cu mulţimea însetată de Cuvânt, te durea durerea tuturor paraliticilor, sufereai de bolile tuturor. Suferinţele lor le-ai luat şi bolile lor le-ai purtat. Te-am văzut cum puneai mâna pe ochii orbilor şi ochii explodau de lumină. Te-am urmărit în taină cum propovăduiai, cum ai strâns pâinea la piept şi ai prefăcut-o în izvor de hrană pentru mii. Mie mi-au vorbit muţii vindecaţi de Tine, spre mine au alergat slăbănogii să-mi mulţumească pentru că am adus pe lume un aşa Fiu, pe mine m-au ascultat despre copilăria Ta, Cuvântule veşnic, surzii care s-au vindecat la suflarea Ta de har.

Iar acum Te văd răstignit pe Cruce, plin de bătăi şi de răni. Faţa Ta care a străluminat lumea este acoperită de sânge, capul Tău care a gândit proiectul universului este încoronat de spini. Mâinile care au vindecat mii de oameni sunt străpunse de piroane. Priveşte-mă, Fiul şi Dumnezeul meu! Nu mă lăsa singură în acest ocean de răutate, nu am pe nimeni aici pe pământ. Vreau să mor şi eu împreună cu Tine, Viaţa mea şi Bucuria mea. Eşti atât de bun încât îi ierţi pe cei care te ucid, iar pe mine nu mă auzi, Cuvinte, Pruncul meu preasfânt. Vreau să te îmbrăţişez din nou, să simt privirea Ta cum face să crească iarba, cum înfloreşte florile din lume. Întoarce-Te înainte ca eu să mor de durere. Dacă după ce Te-am născut am simţit un gol imens în trupul meu, acum în sufletul meu se naşte o prăpastie cumplită, plină de toate durerile lumii. Ai luat păcatele tuturor. Adu-ţi aminte că şi eu simt tot ceea ce simţi Tu, mă doare durerea Ta, plâng prin ochii Tăi, Pruncul meu atotputernic. Niciun cuvânt din lume nu-mi va putea stinge suferinţa. Te rog, Preacuratule Fiu, nu intra în pământ, Tu Cel ce eşti Creatorul pământului. Soare şi lună întunecaţi-vă la vederea Dumnezeului vostru care intră adânc în pământ. Izvorule al apei celei vii, dă-mi să plâng până la sfârşitul lumii sfârşitul Tău pe Cruce. Lumina mea, Lumina lumii, nu apune sub pământ, Tu Cel ce răsari viaţa peste lume.

Mi-ai şoptit în taină că vei învia. Înviază degrabă Fiul meu, nu mă trece tăcând, nu mă lăsa să mor de durere, aici lângă Crucea Ta, plină de Sângele Tău, care a spălat de moarte întreaga lume. Vino înapoi, Euharistia mea sfântă, şi făgăduiesc că voi iubi şi binecuvânta o veşnicie pe toţi cei ce te-au ucis în vreun fel şi apoi se întorc la Tine, Viaţa cea nesfârşită a lumii.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.