Eşti aici

Jucăriile diavolului: oamenii şi armele lor

În 1996, un bărbat ucide 17 copii din Dunblane, Scoţia. În 1999, doi tineri ucid 12 copii din Liceul Colombine din Statele Unite. În 2007, un bărbat ucide 32 de persoane din Universitatea Virginia Tech, Statele Unite. În iulie 2011, un tânăr ucide 69 de oameni pe Insula Utoya din Norvegia. Putem continua aşa la nesfârşit.

Sunt câteva coordonate stabile ale acestor tragedii. În primul rând sunt săvârşite de către tineri în marea lor majoritate foşti elevi sau studenţi ai şcolii. O altă constantă a ororilor este faptul că atacatorul se sinucide. Urmează lamentaţii, mii de lumânări, plânsete absurde, declaraţii incendiare etc. După o săptămână totul se şterge cu buretele, pentru a fi amintit doar în fiecare an, din ce în ce mai rarefiat.

Câteva lucruri sunt de spus despre atacurile din şcolile occidentale. Unul este faptul că tinerii se află într-o derivă morală uriaşă, fiindu-le extirpate toate simţurile valorice şi tradiţionale în favoarea unei civilizaţii bazate oe plăcerea infuzată rapid, vizual şi psihotrop. Dependenţa tinerilor de adrenalină se manifestă în aberaţii trupeşti, în concursuri de maşini etc. Însă ea poate lua forme sinistre atunci când tinerii educaţi de televizor şi de internet au acces la magie, ocultism, extremism, arme de foc. De aici până la atacurile cu zeci de copii ucişi nu mai e decât un pas.

Faptul că atacatorul se sinucide, înseamnă că nu poate fi niciodată tras la răspundere pentru crimă, ceea ce este şi mai absurd.

De ce nu se interzic total toate armele de foc în occident? De ce posesorii armelor nu sunt imediat arestaţi, pentru a împiedica asemenea dezastre? Unii ar spune că pot fi făcute crime şi cu cuţite. Da, însă nu de asemenea proporţii. Pistolul devine armă de distrugere totală, fără vreo posibilitate de apărare, de răspuns.

În spatele acestor orori zace o industrie de mii de miliarde de dolari. Armele de foc sunt de ordinul miliardelor şi banii obţinuţi din ele sunt mai puternici decât plânsetul înecat al mamelor rămase fără prunci. Guvernele mondiale se complac într-o tăcere vinovată, într-o conspiraţie a morţii, în care armele sunt doar o parte din ecuaţie. Mii de uzine lucrează fără odihnă pentru producerea de moarte. Triburi combatante, etnii sau ţări sunt înarmate concomitent, apoi arhitecţii terorii privesc impasibil cum se extermină între ele.

Mai există însă o variabilă. În occident, mai ales în Statele Unite, mentalitatea de dreapta, axată pe valori tradiţionale include şi dreptul la posesia armei de foc, chipurile pentru apărare. Acest reziduu al trecutului, întemeiat pe frică şi pe ideologia de prădător, nu are nimic de-a face cu religia creştină, aşa cum pretind adepţii ei în America. Omul care poartă o armă poate oricând să-şi piardă minţile şi să ucidă enorm, îi poate fi oricând furată arma de către un copil ignorant sau educat în violenţă, de un scelerat sau de un răuvoitor. O lume bolnavă de nefiinţă, aberantă în cele mai mici detalii, nu poate şi nu trebuie să aibă acces la modalităţi de ucidere, pentru că – ghici ce – le va folosi.

Orice argument împotriva interzicerii totale a portului armei de către civili este de fapt o piesă pe eşafodajul morţii, o prolegomena la împărăţia celui care este ucigaş de la începutul lumii.

La noi în ţară armele de foc nu sunt atât de răspândite, însă trendul este ascendent. Odată am fost chemat să spovedesc şi să împărătşesc o femeie aflată în stadiul terminal al unei boli. Sărmana femeie mai avea câteva zile de trăit. În timpul spovedaniei abia şoptite, cei doi băieţi ai femeii „se jucau” afară cu două pistoale cu aer comprimat, trăgând abitir într-o tablă. Deşi ceea ce făceau era complet ilegal, nu le păsa de nimic, râdeau isteric şi am trecut cu inima tremurând pe lângă ei.

În timpul spovedaniei, mi-a fost greu să ignor împuşcăturile prosteşti. Femeia suferindă, cu ochii în lacrimi, a încercat să îi scuze pe cei doi nătărăi. Am încuviinţat din cap şi am zis doar: „Doamne fereşte să nu se împuşte”. După vreo zece minute, la sfârşitul Spovedaniei, am auzit un urlet cumplit de afară. Unul dintre gloanţe ricoşase în piciorul unuia dintre cei doi. Am zâmbit amar şi mi-am dat seama că orice armă de foc este de fapt o jucărie a celui viclean, care până la urmă se declanşează prin voia aceluia, acolo unde te aştepţi mai puţin, mai precis acolo unde se primejduieşte viaţa veşnică a vreunui om. Omul cu arma în mână este device şi profeţie ale iadului.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.