Eşti aici

Filme de groază pentru minori

De ceva vreme – de prea multă simt – sunt un fan al desenelor animate. Unii mă acuză că sunt prea infantil, însă adevărata cauză a acestei pasiuni statornice este faptul că pruncii mei sunt înnebuniţi după instantaneele legate unele de altele, care dau a realitate. Imediat ce se schimbă programul, cei doi mai mari încep să urle că vor la filme adevărate (animate) nu la iluziile cu oameni, peisaje etc. Ştirile îi deprimă, discovery e desuet, filmele nu înseamnă nimic etc.

Aşadar fără voia mea am ajuns expert în Cartoonito, Disney, Cartoon Network, Minimax. De fapt ceea ce încerc eu – fără prea mare succes – este să filtrez desenele animate şi să le scot discret din schemă pe cele care promovează violenţa, crima, răutatea, aberaţiile mecaniciste.

Am învăţat la şcoală că sacrul şi violenţa sunt inter-corelate (Rene Girard), că aceasta din urmă trebuie sublimată şi transfigurată pentru a nu mai lua viaţa. Am auzit deseori pe vreo bătrânică lacrimogenă înfierând pe nas anomaliile de astăzi, şi celebrând clasicismul desenelor cu Tom şi Jerry, atunci când toată lumea era candidă (nu boala), suavă, bucolică şi naivă. În acelaşi timp mă gândesc că secolul al 20-lea, secolul lor aş putea spune, a fost cea mai cumplită perioadă din istoria umanităţii, şi asta nu din cauza niscaiva bacili, virusuri, bacterii, asteroizi sau dinozauri, ci din cauza monştrilor care au ajuns stăpâni ai umanităţii. Veacul 20, până una alta, este nu veacul vitezei, ci veacul morţii. Sutele de milioane de morţi din cauza comunismului, nazismului, colonialismului şi altor flageluri mondiale strigă din ceruri împotriva umanităţii care s-a pricopsit în fruntea ei cu chipuri ale iadului care au adus moartea, păcatul, ura şi viclenia.

Ca unul care am fost crescut în duhul desenelor de demult, sunt fan Bălănel şi Miaunel şi Tom şi Jerry. Pe la liceu mă mai uitam pe ascuns la Plastic Man.

Într-o seară, zăbovind cu copiii mei la un desen cu pisica şi şoarecele, am văzut că în zece minute de desen era o necontenită violenţă extremă. Gesturi horror, utilizarea de cuţite, puşti, bombe, buldozere pentru sfărâmat oase, contorsiuni, amputări (da), ghilotine. Ce mai, singurul scop în viaţă al motanului Tom (unii ar spune al Unchiului Tom) este de a-l omorî pe şoarece.

Ceea ce face adultul este de a aplica dimensiuni şi contexte ale vieţii adulte, într-o manieră umoristică, în care şoarecele nu moare niciodată, oricâte instrumente de tortură s-ar folosi. În mintea copilului se operează însă o cu totul altă paradigmă. Este de fapt impregnarea minţii lui cu unicul scop ucigaş al vieţii. Am primit cu stângere de inimă cuvintele băiatului meu de trei ani: pisicul toată ziua îl omoară pe şolicel. Nu face nimic altceva. Nici nu ştie să facă.

Desenele animate, în majoritatea lor, sunt de fapt filme de groază cu personaje desenate. Acestea imprimă în minţile curate ale copiilor, care reţin totul, mentalitatea de prădător, de criminal, de forţă obţinută prin moarte. Mai târziu ne mai mirăm de ce se bat la şcoală, de ce folosesc un limbaj ofensiv îngrozitor, de ce apelează la violenţă pshitropă împotriva trupului lor – etnobotanice, de ce se separă de ceilalţi şi se cufundă în tenebrele plăcerii care ucide (prunci) şi ale răutăţii.

Copiii mei au izbucnit în plâns cu amar când au văzut un pui de pasăre murind şi i-au făcut înmormântare cu cântări, cu lumânări şi cu Cruce. Acum însă, după atâta Tom şi Jerry, mi-e frică să mă gândesc, dar s-ar putea să spună într-o atare circumstanţă: nasol, n-am văzut sânge, oase rupte, moarte.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.